Motto: "Adevărat vă spun că, ori de
câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut". (Matei 25:40).

E noapte rece; vântul bate cu şueratul lui prelung,
şi din ecouri depărtate, atâtea gânduri mă ajung.
Ce bine e să fiu în casă, să ştiu că am destul
câştig,
Să nu mă chinuie nici foamea, nici să nu rabd pe drum de frig.

şi bun a fost cu mine Domnul, că nu ştiu cum să-I
mulţumesc,
Cum L-aş primi să ştiu că vine, să-mi fie oaspete ceresc.
şi-n focul straniu de lumină, a flăcărilor din cuptor,
Pe gene-mi cade toropeala, cu zvonul unui somn uşor.

Deodată o bătaie-n poartă şi încă alte, două, trei,
şi strig atunci: "Cine-i acolo? E cam târziu acum, ce vrei?"
şi încă o bătaie-n poartă, tresar... E cineva pe drum;
Mă uit la oră: E târzie. Numai tâlharii umbla-acum�

Răsună încă o bătaie, şi încă alte
două-trei.
îi strig din nou: "Cine-i acolo? E cam târziu acum, ce vrei?"
Un glas de-afară îmi răspunde: "Vin dintr-un loc îndepărtat;
Umblatam cale lungă astăzi; sunt obosit şi s-a-noptat.

N-ai vrea căldura dinlăuntru s-o-mparţi cu mine pân� la zi?
ţi-aş mulţumi cum ştiu mai bine, şi-n rugăciuni te-
aşi pomeni.
Primeşte-mă doar până mâine că am �nainte un drum
lung�
N-ai vrea din colţul tău de pâine, să-mi dai şi foamea
să-mi alung?"

Mă strecura-i lângă fereastră, să-l văd prin geamul
aburit;
Era urât şi plin de zdrenţe, murdar şi foarte obosit.
"Nu cer decât un colţ de pâine, uscată fie, să mi-o dai;
Să dorm pe jos pe-o rogojină, doar milă rogu-te să ai!"

Gânditu-m-am o clipă lungă, şi i-am strigat atunci răstit:
"Străine, du-te mai departe, aici nu-i han de găzduit!
Ce n-ai gândit mai dinainte, unde-ai să dormi, ce-ai să
mănânci?
E prea târziu să baţi la poartă, e prea târziu să mi te
plângi."

şi-am auzit cum paşii afară, încet, încet s-au
depărtat...
Până ce-n linişte doar vântul, a mai rămas stăpân
pe sat.
Eu, mulţumit, în patul moale am adormit apoi curând...
Dar am avut o neagră noapte; un vis ce nu-l mai uit nicicând.

Parcă din norul de lumină, Domnul Isus se cobora,
şi-n casa mea venea să-Mi spună, ce nimeni altul nu ştia.
Credeam că-mi va vorbi de bine; va lăuda tot ce-am muncit....
Dar, s-a apropiat de mine şi trist cu lacrimi mi-a vorbit:

"Prietene, am vrut azi noapte să înoptez în casa ta;
Am vrut din pâinea de la cină să iau un colţ din partea Mea.
şi mi-ai răspuns că pentru Mine, tu n-ai nici pâine şi nici
pat,
şi m-ai lăsat în frig afară, să plec flămând
şi întristat.

Căsuţa ta nu e prea mică să-ncap şi eu să dorm
în ea;
De ce n-ai vrut să ai la masă, un ostenit în casa ta?"
şi am privit cu ochii umezi până ce norul L-a luat...
şi-am înţeles că El fusese, pribeagul ce L-am alungat.

Trezit din somn şi disperare, m-am repezit afară-n frig...
şi-am început în gura mare, străinul înapoi să-l strig.
Dar vai, demult plecase omul în întunerecul pustiu...
Doar vântul îmi striga din ramuri, că m-am trezit, dar prea târziu.

("Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe ngeri") (Evrei 13:2)