Mă uit în oglindă,
sunt eu,
fericita inexistentă,
care n-a pătimit
trăind o alta viaţă,
decat cea ursită
de Marele ANOHI.
Şi totuşi …

cea din oglindă
sunt eu.
Aceiaşi ochi,
aceleaşi orbite adânci,
absorbind cu nesat
constelaţii şi galaxii,
din abisul concentric.

Ca într-un vârtej halucinant,
cerul nopţii din mine
se aprinde stea dupa stea,
izgonindu-mă afară
din cristalul oval,
spre-o altă identitate.
Sunt eu,
leit EU…!

Recunoaşte-mă, Doamne!
Redă-mă, mie însămi!
Nu vreau să-mi plece
chipul din sticlă,
spulberându-mă în cioburi,
şi în alte mărunte oglinzi.
Poate Te vei îndura,
poate Te vei îndupleca,
poate îmi vei îngădui
să rămân EU
cu mine,
în oglindă.

( Bucureşti, Septembrie -2011; din volumul "Paşi printre pietrele Sionului" )