Iubire
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Tezaur Ceresc
Categorie: Laudă și închinare
Iubire

Copleșește-mă Doamne, cu dragostea Ta,
Să curgă mir și miere din stâncă,
Inima, din vinul cel vechi, iubirea să-și dea
Când se proșterne, Îți cântă.
În parfum ceresc să-i fie mirosul,
Pentru-Mpăratul, Mirele meu,
Mai frumos decât chiparosul!
Tămâia s-alunge umbrele reci,
Cu fețe de seară.
Pune-mi în inimă albi porumbei
Spre Tine să zboare!
Dragostea-mi să se-aștearnă umilă,
La picioare-Ți ca o alăută,
Un flaut de dor să-mi fie viața,
De lume... pierdută.
Îmbracă-mă Doamne-n adieri-primăvară
Și veșnic să-mi fii Tu: IUBIRE!
Inul l-aștept din curat-mâna Ta de Domn și de Mire!

Iulie, 2018-Wisconsin, Sanda Tulics
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/179010/iubire