Fii gata a zice Nu!
Autor: Valentin Popovici
Album: Mărgăritare
Categorie: Diverse
Când mergi pe calea vieţii şi-apar în faţa ta,
Plăceri îmbietoare, ce par a te chema,
Frumoase, atrăgătoare, satanice momeli,
Atunci, bagă de seamă, fii treaz să nu te-nşeli!
Rămâi pe calea vieţii, la ele nu te du
Că nu-s decât ispite. Fii gata-a zice: NU!

Când ţi se-oferă-n viaţă acele-ocazii rari,
Să urci, să ai onoruri, s-ajungi între cei mari,
Să ai favoruri multe, să guşti cupa din plin,
Să fii-mbrăcat în slavă, să ai un trai senin
În schimbul lepădării, tu aminte îţi adu,
Că toate-s trecătoare. Fii gata-a zice: NU!

Când întâlnești prilejuri de-aţi însuşi ceva,
Ce-ţi pare că nu-i mare păcat a-l lua:
Un toc, un lucru, o pungă, o carte sau un ceas,
Şi n-o să ştie nimeni că tu chiar le-ai sustras,
- Ispită amăgitoare!... oare nu vei şti tu ?
De ce vrei să te-ascunzi? Mai bine spune: NU!

Când tainicele şoapte caută a-ţi provoca,
Gânduri de viclenie, de ură, răzbunare asupra altora,
Dor de chefuri, de beţii, destrăbălări, dezmăţ,
Fără să mai ţii seama de ce-i sfânt şi de preţ,
Vezi, tu ai o conştiinţă, nu ţi-o strivi acu
Înfruntă pe vrăjmaşul. Fii gata-a zice: NU!

Când eşti în strâmtorare pentru credinţa ta,
Când trupu-ţi este rană şi-ai moartea-n faţa ta,
Zăcând pe rogojină, în temniţ-aruncat,
Şi ţi se spune-n taină că poţi să fii scăpat,
Doar să îţi pleci genunchiul, cum şi altul făcu,
Atunci, ca cei trei tineri, fii gata-a zice: NU!

Așa-nfruntând ispita, viaţa-ţi vei păstra,
Curată, fericită şi-aici, și-n slava Sa.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/17915/fii-gata-a-zice-nu