În lucrul Tău
Autor: Valentin Popovici
Album: Mărgăritare
Categorie: Diverse
În lucrul Tău, o, Doamne, mereu aş vrea să fiu,
În lumea păcătoasă să-ţi fiu un templu viu,
Spre veşnica lumină pe alţii să-i conduc,
Din lumea-ntunecoasă la tine să-i aduc.
Cu mintea şi cu gândul mereu să stăruiesc,
Ca timpul pentru Tine mai mult să-l folosesc,
Cu mana ce dă viaţă mai mult să mă hrănesc,
Ca în salvarea altor' mai mult să izbândesc.
Pe calea rugăciunii condu-mă tot mereu,
Când inamicul luptă să schimbe drumul meu,
Credinţa mea, Slăvite, te rog să mi-o-ntăreşti,
Sub aripa iubirii zilnic să mă scuteşti.
În lucrul Tău, ah, Doamne, mereu îmi dă plăcere,
Să duc celor ce sufăr divina-ţi mângâiere,
În sufletu-mi sădeşte iubire şi cântare,
Să fiu în lucrul Tău, pe veci o binecuvântare.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/17931/in-lucrul-tau