Aș vrea mereu să știu că sunt cu Tine,
Să nu mai simt nevoia să păcătuiesc,
Să am pe veci acea eliberare
De care numai Tu, poți omul să-l dezlegi

De multe ori sunt doborât și obosesc pe cale
Și-mi spun: sunt frământ, astfel nu pot ca să trăiesc.
M-am saturat de cugetul acela care,
Mă mustră și îmi sună des în piept.

E ca o molie care, ușor, ușor mă roade
Și mă golește de tot ce eu pricep
Dar în același timp, îmi sună în minte o voce blândă
Ce spune lin: Fiule, te iubesc!

Eu îți cunosc mereu alunecarea,
Eu plâng cu tine atunci când ești căzut,
Mă rog și mijlocesc la Tatăl,
Îi spun: Tată, iartă-l căci pentru el romanii M-au bătut!

Eu știu chiar și atunci când porți căința
Și știu că te-ofilește de puteri,
Te știu când oasele ți se topesc de geamăt
Și îți usucă vlaga ca pământul neudat și sec.

Da, Fiule, Eu sunt și-am fost mereu cu tine...
Chiar pentru tine viața-am dăruit!
Am fost scuipat, bătut și pus pe-o cruce
Să poți tu astăzi să fi mântuit!

De vrei să recunoști că îți sunt Tată
Eu astăzi te eliberez!
Îți dau iertare și o haină nouă
Și acuma, chiar astăzi ești pecetluit!
Amin