Când Se ruga-n grădina Ghetsimani,
Eu nu m-am dus să-ngenunchez cu El,
În tinerețea mea erau prea scumpi anii
Să-i irosesc mi se părea că alți-mi cer.

Și am ieșit la El cu săbii și ciomege,
Deși n-a fost vreodată un tâlhar,
Cu Iuda împreună L-am sărutat să-L lege,
Și la Caiafa să-L ducă în altar.

Am fost și la arhiereu în curte
‘Nainte ca să-L judece Pilat,
Deși ei Îl băteau cu pumnii,
Și eu și Petru, atunci L-am lepădat.

Am stat ș-acolo când L-au biciuit,
Strigam și eu cu ei: Baraba!
Mă bucuram în nebunia mea c-a pătimit,
Chiar eu, cu spini pe cap strângeam coroana.

Și când urca însângerat spre moarte,
Mă tot gândeam cum El ne-a zis,
Că Templu-l face cărămizi deșarte,
Și în trei zile va fi din nou, ca neatins.

M-au pus acolo ca să-I car eu crucea,
Dar m-am ascuns, și n-am vrut să-L ajut,
Și-n locul meu l-au pus atuncea,
Pe unul Simon, din cei de-ai lui născut.

Și când cu ultimi pași sosiră pe Golgota
Chiar eu piroane le-am adus,
Și-n mâna lor le-am pus ciocanul,
Privea cu milă, noi totuși L-am străpuns.

Și-a fost că după ce L-au răstignit,
Le-am ajutat atunci cu toții
Să-nfigă crucea grea-ntre pietre,
Să Se coboare-n adânc în iad cu morții.

Și când cămașa I-au aruncat la sorți
Voiam o parte să-mi revină mie,
Nu mi-a păsat, călcându-L în picioare toți,
Râdeam de El în haina-i purpurie.

Coboară-Te! , L-am ocărât grămadă,
Cum și pe alții Tu i-ai mântuit,
Să vadă lumea Regele, să creadă
Că Fiul Tatălui în lume a sosit!

Și când se-apropiase ceasul,
Uimiți cu toții ne-am cutremurat,
Cum se uita la noi, cu lacrimi,
Zicându-ne cu drag că ne-a iertat.

Și s-au deschis atunci morminte,
Și sfinți la mulți au apărut,
Îndată ne-am adus aminte,
Căci cum ne-a zis, El azi a și făcut.

Fără să-L rog, El m-a purtat pe brațe
Și m-a luat în palma Lui,
Când nu mai regăseam speranțe
Când am bătut și eu în fluier cui.

Murit-a fără să-mă-ntrebe
Deși n-am meritat să fiu salvat,
Așa că-i mulțumesc de-o scurtă vreme,
De când și pietrele s-au despicat.