Într-o duminică dimineața un tinerel se uita la o placă atârnată în holul bisericii. Pastorul a observat că stătea acolo de câtva timp, așa că s-a decis să vină încetișor lângă el și să stea acolo... Pe placă era o listă de nume și în dreptul fiecărui nume era câte un mic steag american montat de fiecare parte. În cele din urmă băiatul a întrebat, „Ce e asta, domnule pastor?” „Fiule, e un memorial al bărbaților și femeilor care au murit în serviciu.” Buzele tinerelului au început să tremure și a devenit vizibil de tulburat, spunând: „Domnule pastor, care serviciu? Cel de la ora 10, sau cel de la 11.0?” Mi s-a părut o glumă foarte bună! Aș vrea să știți că noi am avut sute de oameni slujind în mai mult de 6 servicii în week-endul trecut și n-am pierdut pe niciunul din ei! Puteți aplauda faptul acesta. Putem mulțumi pentru un moment sutelor de oameni care au servit în week-endul trecut și care slujesc în fiecare week-end, conducând mașini, servind cafea, dând primul ajutor, filmând - sunt peste tot  în locul acesta și slujesc; servesc la Cină... Haideți un moment să mulțumim tuturor celor ce slujesc în acest loc. Cred că e o afirmație modestă, dar o voi spune oricum: n-am putea să ne descurcăm fără voi.

Dacă sunteți aici cu noi în acest week-end, sau poate că week-endul trecut a fost primul sfârșit de săptămână împreunăcu noi și v-ați reîntors, bine ați venit! Ne bucurăm că sunteți aici. Poate că e prima oară cu noi, poate că ați intrat de pe internet și vă uitați din toată lumea, în mod literal, sau dacă sunteți aici în această clădire împreună cu noi astăzi, vrem să vă spunem că suntem recunoscători că sunteți aici.

După ultimul serviciu din week-endul trecut, un cuplu a venit la mine și au vrut să vorbească cu mine. Au vrut să-mi spună că sunt vizitatori din California și că veniseră deoarece fiul lor fusese accidentat grav în acea săptămână. Și ei erau cu noi, și iată ce mi-au spus: „Aceste servicii” - veniseră la serviciul din Vinerea Mare și de la Paște - „aceste servicii au făcut o săptămână insuportabilă să fie suportabilă.” De aceea facem ceea ce facem. Împrejurările vieții se schimbă, sunt atât de imprevizibile și viața ne poate scutura. Nu aveți nevoie de mine să vă spun aceasta, dar aș vrea să vă spun că atunci când ne punem nădejdea în stânca, când e ancorată în stânca promisiunilor lui Dumnezeu, acea nădejde devine de neclintit. Deci dacă aceasta e prima dată împreună cu noi, dorim să vă punem la curent. Biserică, vreți să mă ajutați la aceasta? Ok, vom face asta. Avem o declarație de nădejde, așa că dacă ați mai fost cu noi știți cum merge. Stați cu spatele drept, umpleți-vă plămânii cu aer și inimile cu nădejde și vom proclama declarația noastră de speranță. De ce? Deoarece cineva de lângă tine s-ar putea să aibă nevoie de această încurajare astăzi. Haideți s-o citim împreună. Ne clădim viețile pe promisiunile lui Dumnezeu. Deoarece Cuvântul Lui este de neclintit, nădejdea noastră este de nezguduit. Nu stăm pe problemele vieții or pe durerea din viață. Stăm pe marile și prețioasele promisiuni ale lui Dumnezeu.

Deci, Tată, venim la Tine mulțumindu-Ți că nu ești doar un făcător de promisiuni, ci și Cel ce-Și ține promisiunile. Tu Ți-ai ținut toate promisiunile pe care ni le-ai făcut vreodată. Tată, Îți mulțumim căci, deși viața poate deveni imprevizibilă și ne poate scutura, Îți mulțumim pentru terenul ferm pe care putem sta, adică promisiunile Tale, care nu se clatină. Tată, dorim să Te auzim mai clar astăzi decât Te-am auzit în trecut, dorim să Te vedem. Privind la Fiul Tău, dorim să Te vedem pe Tine și să Te cunoaștem mai bine. Privind la Fiul Tău, dorim să ne vedem și să ne cunoaștem pe noi înșine mai bine. Aceasta e rugăciunea noastră, în Numele Domnului Isus. Și toți cei care sunt de acord spun „amin”.

Amanda Todd, o adolescentă canadiană, care a devenit o purtătoare de cuvânt fără voia ei pentru disperare incredibilă. A început în clasa a 7-a. Era într-un grup de mesaje pe internet și cineva i-a cerut să posteze o imagine nepotrivită cu ea însăși. S-a supus. Această persoană nu era oricine, ci era un prădător de pe internet. Și știți cum merge povestea: imaginea care trebuia să fie privată a devenit publică, și tot așa și umilierea ei. A urmărit-o peste tot. Și-a pierdut prieteni. A încercat să fugă, s-a mutat la altă școală, chiar și familia s-a mutat în alt oraș, dar pe oriunde s-au dus batjocurile o urmăreau. A recurs la droguri, alcool, a început să se taie în mod repetat, chiar a băut o sticlă de înălbitor, încercând să-și ia viața, încercând să termine cu durerea. A postat un video de 9 minute pe YouTube - card după card, și-a povestit oribila poveste. A zis, „Am nevoie de ajutor. Nu am pe nimeni. Mă cheamă Amanda Todd.” La 2 zile după postarea acelui video, a încercat din nou să se sinucidă, dar de data aceasta a și reușit. Amanda a căutat un motiv pentru a trăi și n-a putut găsi niciunul. Acest fel de lipsă de nădejde, de disperare, e greu de imaginat, dar poate ți-l poți imagina.

Poate ai fost acolo, poate că ești acolo. Poate că niciodată nu te-ai gândit să te rănești singur, dar poate realizezi că viața doare. Copleșit de ceea ce aduce viață, anxietate, depresiune, jale, tristețe... Și nu putem să nu ne întrebăm, „Are Dumnezeu vreo promisiune pentru cineva ca și mine?” De fapt are. Vă rog să ascultați această promisiune din partea Dumnezeului nostru. Psalmul 30:5: „Seara vine plânsul, iar dimineața veselia.” Ai experimentat vreodată adevărul acestei promisiuni în viața ta? Că seara vine plânsul, iar dimineața veselia? Maria Magdalena cu siguranță a făcut-o. Haideți un moment să ne uităm mai adânc la viața ei, să vedem ce ne-ar putea spune nouă.

Dacă aveți Bibliile cu voi, dechideți-le la Ioan capitolul 20. Vom începe de la versetul 1. Puteți să lăsați Evanghelia după Ioan deschisă acolo la capitolul 20, căci ne vom întoarce acolo în mod repetat. Ascultați la versetul 1 - „În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina s-a dus dis de dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric; și a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.” Haideți să ne oprim chiar aici. Opriți-vă un pic. Ioan e foarte specific; vrea să știm nu doar că era prima zi a săptămânii, ci și faptul că încă nu se făcuse dimineață. El spune, „pe când era încă întuneric.” Dimineața întunecată a Mariei era pe punctul de a deveni și mai neagră când a realizat că nu doar piatra fusese dată la o parte, ci și că mormântul era gol. Tu zici, „Stai un pic, am crezut că mormântul gol era o veste bună.” Nu pentru Maria. Trebuie să-ți amintești că Maria nu s-a dus la mormânt în dimineața aceea pentru a găsi un Isus înviat. Maria s-a așteptat la un mort să facă ceea ce morții fac cel mai bine - să rămână mort. Poate că ați auzit povestea cu cei 3 oameni care au murit și s-au dus în cer, iar îngerul i-a întrebat, „Ce ai dori să se spună la înmormântarea ta?” Primul a zis, „Cred că aș vrea ca cineva să spună: A fost cel mai bun doctor din toate timpurile.” Al doilea a zis, „Cred că aș vrea să se spună: A fost un mare profesor și a crezut căci copiii sunt viitorul.” Al 3-lea s-a gândit și a zis, „Cred că aș vrea să-i aud spunând: Uite, se mișcă!” Mi-a plăcut asta. Știm că nu se întâmplă așa ceva. Asumăm că un mort rămâne mort. Și Maria a făcut același lucru. Nu uitați, ea era acolo. Era acolo când El a fost răstignit. Timp de 3 ore Maria L-a privit pe Isus atârnat pe cruce, 3 ore L-a privit cum se lupta să respire, L-a văzut dându-Și ultima suflare. A văzut sulița intrând în coasta Lui și sângele curgând pe trupul Lui și vărsându-se pe pământ. A fost acolo când L-au dat jos de pe cruce și L-au pus în mormânt. A fost acolo. Deci nu, nu cred că a fost speranța cea care a condus-o pe Maria la mormânt în ziua aceea. Cred că a fost dragostea. Cred că Maria a vrut să-și arate dragostea Celui care-i dăduse speranță.

Nu știm multe despre viața Mariei, dar ceea ce știm, știm din surse precum Luca 8. Ascultați la aceasta - „Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate și din sat în sat și propovăduia și vestea Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El; și mai erau și niște femei, care fuseseră tămăduite de duhuri rele și de boli: Maria, zisă Magdalina, din care ieșiseră șapte draci.” (Luca 8:1,2) Acesta e un lucru important: 7 draci. În Scriptură numărul 7 înseamnă ceva complet. Nu știm ce probleme avea Maria în viața ei. Se poate să fi fost anxietate sau depresiune severă. Dar știm că a fost ceva sever. Știm că a fost ceva complet. Știm că a fost ceva ce o debilita complet. Nu mi-o pot imagina pe Maria având mulți prieteni. Mi-o pot imagina fiind o singuratică. Unii au speculat că Maria a fost o prostituată, dar nu există evidență biblică pentru aceasta. Dar ceea ce știm e că era o criză de nădejde în viața Mariei până când... până când L-a întâlnit pe Isus. Seara vine plânsul, iar dimineața veselia. Și veselia a venit la Maria într-o clipă atunci când Domnul Isus a vindecat-o de șapte demoni. A fost făcută completă, a fost eliberată de lanțuri.

Cum a răspuns? Ei bine, și-a devotat viața lui Isus și nu doar Maria, ci și alte femei, știm din alte locuri din Evanghelii: Susana și Ioana. Aceste femei nu doar călătoreau împreună cu Domnul Isus și apostolii, ci de asemenea îi și ajutau financiar. Erau femei cu putere financiară. Știți, cred că în lumina mișcării #MeToo (Și eu), în lumina lumii MeToo e important să spunem că Domnul Isus e exemplul primordial cu privire la felul cum femeile trebuie onorate. Domnul Isus întotdeauna a pus mare valoare pe femei, într-o cultură în care nu aveau valoare. Domnul Isus întotdeauna a fost de partea femeilor și întotdeauna a fost împotriva bărbaților care le-ar abuza. Le-a dat mare valoare. Ele au călătorit cu El. Maria și-a dedicat viața Lui. Vedeți, Maria a experimentat adevărata dragoste. Prin Domnul Isus a experimentat adevărata dragoste a Tatălui. Cred că a fost dragostea care a condus-o pe Maria la mormânt în ziua aceea. Nu mi-o pot imagina să mai fi avut vreo lacrimă rămasă de-atâta plâns, dar continuând cu versetul 11 o găsim pe Maria la mormânt plângând.

Haideți să citim (Ioan 20:11-16): „Dar Maria ședea afară lângă mormânt, și plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. Și a văzut doi îngeri în alb, șezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus: unul la cap și altul la picioare. ‚Femeie’, i-au zis ei, ‚pentru ce plângi?’ Ea le-a răspuns: ‚Pentru că au luat pe Domnul meu, și nu știu unde L-au pus.’ După ce a zis aceste vorbe, s-a întors, și a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu știa că este Isus. ‚Femeie’, i-a zis Isus, ‚de ce plângi? Pe cine cauți?’ Ea a crezut că este grădinarul, și i-a zis: ‚Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și mă voi duce să-L iau.’ Isus i-a zis: ‚Marie!’ Ea s-a întors, și I-a zis în evreiește: ‚Rabuni! adică: ‚Învățătorule!’"

Acum aș vrea ca, timp de o secundă, să vă gândiți la ceea ce s-a întâmplat în acea secundă, acel moment cât a durat ca Maria să se întoarcă de la îngeri înspre Isus și să-L vadă pe El. Într-o secundă î. Hr. a devenit d. Hr. . Într-o secundă nădejdea nu doar i-a revenit Mariei, bucuria a venit nu doar la Maria, ci și la întreaga lume - la cei ce fuseseră înainte și la cei ce vor urma după aceea. Veselia a venit dimineața. Maria e plină de bucurie, atât încât Îl îmbrățișează pe Isus. Cum știm asta? Haideți să citim mai departe (Ioan 20:17-18): "‚Nu mă ține’, i-a zis Isus, ‚căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei, și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.’ Maria Magdalina s-a dus, și a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul și că i-a spus aceste lucruri.”

Nu-i așa că-i frumoasă această imagine? Maria n-a trebuit să stea un pic, „Isus, dă-mi un pic de timp, lasă-mă să mă gândesc.” N-a făcut asta. N-a avut nevoie de chemare la altar. N-a trebuit să se gândească, „Ce mă va costa aceasta? Aș putea fi arestată?” Bineînțeles că ar putea fi fost arestată. Ar fi putut fi omorâtă, așa cum a fost Isus, chiar în fața ochilor ei. Nu s-a gândit, n-a mers, ci a fugit! Și dacă era vreun plâns, în acest punct erau doar lacrimi de bucurie, căci bucuria venise la Maria dimineața. Ea doar Îl primește pe Domnul Isus. Și poți și tu face lucrul acesta. Privind la viața Mariei, cred că Maria ne încurajează să facem cum a făcut ea: (1) Să primim chemarea. Îmi place mult momentul când Domnul Isus o cheamă pe nume: „Marie!” Îți știe și numele tău, știi? Să nu crezi minciuna că Dumnezeu te-a uitat. El te cunoaște, îți cunoaște numele. Isaia 49:16 ne spune că numele tău, numele meu, sunt scrise în palmele Sale, sunt săpate (gravate) în palmele Sale. Știți, câteodată oamenii își scriu lucruri pe mână ca să nu uite. Numele tău e scris pe mâna lui Dumnezeu.   Nu te-a uitat. Nu ți-a uitat numele. Și știi încă ceva? N-a uitat lacrimile tale. N-a uitat întristarea ta.

Priviți la Psalmul 56:8-10 unde psalmistul spune: „Tu numeri pașii vieții mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău: nu sunt ele scrise în cartea Ta? Vrăjmașii mei dau înapoi, în ziua când Te strig: știu că Dumnezeu este de partea mea. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu Cuvântul Lui.” Plânsul s-ar putea să țină toată noaptea, dar dimineața vine veselia. Maria nu doar primește chemarea, ci de asemenea (2) primește misiunea. Maria a fost prima misionară care a răspândit vestea bună. S-a dus la apostoli. Unde erau ei? Erau închiși într-o cameră, cu ușile încuiate, dar Maria înțelege că a fost eliberată, pentru a duce un mesaj. Vă rog să nu pierdeți aceasta din vedere. Cât de tragic ar fi pentru noi, ca Maria, să fim eliberați, izbăviți din robia păcatului, dar să ne pierdem misiunea.

„Dar,” zici, „care ne e misiunea?” E aceeași ca a Mariei. Isus i-a zis Mariei, „Du-te și spune... ” Mesajul că El a înviat. Și nouă ne-a fost dată o misiune. Aș vrea să vedeți că în mijlocul tristeței Mariei, Hristos o conduce înspre un scop. Este un scop în viață care dă Mariei bucurie. Și Domnul Isus ne-a dat și nouă un scop în viață. Maria nu doar primește chemarea, nu doar primește misiunea, dar aș vrea să observați că Maria (3) primește promisiunea. Care e promisiunea? Ei bine, haideți să privim la Ioan 20:21-22 când Domnul Isus vine la apostoli, când li se arată din nou, „Isus le-a zis din nou: ‚Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.’ După aceste vorbe, a suflat peste ei, și le-a zis: ‚Luați Duh Sfânt.’” Care e promisiunea? Este promisiunea Duhului Sfânt. Vedeți, Hristos încă vine la noi prin puterea Duhului Sfânt în noi. Este Duhul Sfânt în noi, Hristos în noi, care e nădejdea slavei pentru noi. Este calea noastră înspre bucurie.

Amanda Todd n-a putut vedea lucrul acesta. Dar aș vrea să vă spun despre cineva care l-a văzut. Săptămâna care-a trecut am privit filmarea de la un serviciu. Serviciul era condus de bunul meu prieten, Mark. Mark e un lider de închinare excepțional, așa că nu veți fi surprinși că vocea lui era puternică, și așa era și duhul lui. Ceea ce s-ar putea să nu știți e că acesta nu era orice serviciu. Mark conducea ceea ce el a numit serviciul de sărbătorire a unei fiice de 17 ani care a fost omorâtă în mod tragic într-un accident de mașină cu câteva zile înainte. Mark îi conducea în închinare, această mare adunare, iar eu eram cu ochii lipiți de ecran în timp ce el cânta, „Cât de bun e Dumnezeu, cu toată Creația cânt laudă Regelui Regilor, Tu-mi ești totul și Te ador.” Într-un anumit punct mi-am dat seama că Mark și-a dat seama că acea mare adunare se lupta din greu și a făcut o pauză, luându-și mâinile de pe clapele pianului la care cânta, a oprit muzica, s-a întors pe jumătate pe scaunul de pian ca să se adreseze audienței, și a zis: „Înțeleg, știu că este greu.”  A zis, „E ușor să te închini când lucrurile merg bine, e ușor să te închini atunci când lucrurile merg așa cum vrei.” Apoi a zis ceva ce nu voi uita niciodată. A zis, „Dar dacă închinarea a contat vreodată, contează acum. Acum.”

Cum poate un tată să găsească puterea să continue să-L caute pe Dumnezeu în mijlocul unei așa mari dureri și întristări? E doar prin puterea Duhului Sfânt. Doar prin puterea lui Hristos în el a putut spune acele cuvinte. Știți, ar putea avea, ar fi putut da vina pe Dumnezeu, ar fi putut zice, „Dumnezeule, Tu ai făcut aceasta.” Dar în loc de asta, a recurs la laudă. A găsit putere, găsește veselia venind la el. Seara vine plânsul, iar dimineața vine veselia. Maria a găsit-o. Prietenul meu, Mark, a găsit-o.

Știți, ascultând, mi-a venit în minte un verset și am simțit că prinde viață chiar în fața mea. Îmi place acesta, din New Living Translation, ascultați-l, din Plângerile lui Ieremia 3: „Nu voi uita niciodată acest timp oribil, jelindu-mi pierderea. Totuși încă îndrăznesc să sper când îmi amintesc de aceasta: Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!"Domnul este partea mea de moștenire", zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.” (Plân. 3:20-25) Pot să vă întreb: Căutați? Poate cauți speranță, poate cauți bucurie și această știre despre un om care S-a sculat din mormânt, poate că-ți sună a nonsens. Știți, Mariei i s-a părut nonsens, înainte de a da față în față cu Isus. Li s-a părut nonsens apostolilor, când Maria le-a transmis acest mesaj, dar au continuat să caute, chiar prin întristare, chiar pe când se luptau să creadă, tot au continuat să caute.

Vreau să-ți pun întrebarea pe care Isus i-a pus-o Mariei: Pe cine cauți? Pe cine cauți? Cauți un iubit ca să-ți aducă bucurie? Un soț, sau o soție? O circumstanță? O slujbă? Sau să fii vindecat de o boală sau suferință? Pe cine cauți? Știți, câteodată veselia vine dimineața prin vindecare, dar veselia întotdeauna vine printr-o persoană și această persoană este doar Domnul Isus. Doar Isus Hristos poate aduce veselie dimineața. Fă ca și Maria: primește chemarea, primește misiunea și primește promisiunea. Știi, un mesaj ca și acesta poate gândești că ți-a venit chiar la timp, sau poate gândești, „Știi, viața e bună.” Dacă n-ai nevoie de acest mesaj astăzi, vreau să te încurajez să înmagazinezi această promisiune undeva, căci chiar dacă n-ai nevoie de ea astăzi, vei avea nevoie cândva. Așa e viața. Plânsul ține toată noaptea, dar când o face, țineți-vă de această promisiune a lui Dumnezeu: dimineața va veni veselia. Și toți aceea care au fost de acord au zis: amin.

Tată, Îți mulțumim că putem sta fermi pe promisiunile Tale. O, știi cum circumstanțele se pot schimba atât de repede, atât de imprevizibil viața ne poate scutura. Dar Tată, ne uităm la Tine pentru nădejdea de neclintit. Tată, căutăm curaj să Te căutăm, să continuăm să căutăm chiar și în mijlocul tristeții și a jalei. Tată, Îți mulțumim că ne cunoști, știi numele noastre, știi fiecare lacrimă și o ții în mâna Ta. Tată, Îți mulțumim pentru promisiunile Tale și adevărul și bucuria care vine prin Hristos Isus. În Numele Domnului Isus ne rugăm.   Amin.