De câte ori vin, Doamne, la masa Ta,
De-atâtea ori în gândul şi sufletul meu,
Ca ai tăi apostoli şi eu voi întreba,
Şi-oi zice: "Doamne, nu cumva sunt eu?"

Nu cumva am în mine vreo mânie,
Nu cumva în mine zace gândul rău,
Şi inima mi-e goală de iubire,
Şi-atunci mă-ntreb:"Nu cumva sunt eu?"

Nu cumva sunt leneş şi zgârcit,
Şi nu dau la săraci cum vrea Dumnezeu?
Nu cumva biserica am părăsit,
Să fiu acuma rece "Nu cumva sunt eu?"

Nu cumva am cu lumea prietenie?
Gura-mi nu vorbeşte oare rău?
La Cină nu-mi fac condamnare mie,
Neascultătorul, "Nu cumva sunt eu?"

Nu cumva sunt eu ? ....
De-am fost, nu voi mai fi,
Mă silesc a face voia lui Dumnezeu,
De orişice greşeală mă voi pocăi,
Şi-atunci cu siguranţă "Nu voi mai fi eu".