La munte, deal, câmpie, sunt brazde răsturnate,
Ogoarele v-aşteaptă în cânt de primăvară,
Din glia împietrită făcutu-s-a prin ţară
Atâta dor şi sete de inimi tulburate.

Oriunde calci cu pasul e loc de semănare,
Atâția spini şi pietre au fost de plug sfărmate,
Chemarea la viaţă tot creşte cât o mare,
Pe urmele durerii, spre-o lume-n zbuciumare.

V-aşteaptă mii şi sute de inime zdrobite,
Cu răni ce ard şi leacul îl caută la noi,
Purtaţi cu voi nădejdea-n puteri nebiruite,
Iar drumul greu ce-l faceţi e cu Isus acum.

Stindardul să nu-l lăsați din mână,
Purtaţi a Evangheliei chemări la veşnicie,
Pe unde-i drumul vostru, om să nu rămână,
Nebiruit de focul ce cântă bucuria.

Orice-ar veni: urgie, năprasnica furtună,
Nimic nu poate-ntoarce a vieţii primăvară,
Cu clocote tresaltă izvor de veste bună,
Sub razele de aur, minuni o să răsară.

La snopi când secerișul sosi-va pe ogoare,
Vom fi cu toţi, şi îngeri, şi sfinţii miliarde
Atunci o să se-arate al nemuririi soare,
Când cerul şi pământul în vâlvătăi vor arde.
Atunci, trudiţii vieţii cânta-vor Imn de aur,
Şi Domnu-o să ne fie, pe veci de veci tezaur.