Să spună Israel, să spună acum –
De n-ar fi fost Domnul, când oamenii răi
Ne-au luat ușa casei și-au pus-o în drum,
Ne-au vrut rămășițe prin munți și prin văi…
Să spună Israel spre-aducere-aminte,
S-aducă ofrande țesute-n cuvinte.

Mânia lor gata a fost să ne-nghită;
De n-ar fi fost Domnul, sărmani neiertați,
Ne-am plânge și-acuma sărmana ursită
În apele-n care zăceam rușinați.
Dă slavă, Israel, că poate să vadă
Vrăjmașul, cum dinții rămân fără pradă.

El știe necazul și-i pune hotarul,
Din mijlocul mării ne scoate din apă;
O pasăre mută de vrea păsărarul,
El lațul îl rupe, iar pasărea scapă.
Să spună Israel, să-și țină cuvântul,
Să spună și cerul, să spună pământul
Cum Sfântul cel veșnic, etern Creator,
Se-apleacă spre oameni și dă ajutor.