Sinceritatea protejează sufletul de acuzaţiile oamenilor
-acestea nu sunt doar acuzaţii mărunte, ele sunt cunoscute printre suferinţele sfinţilor, aceste 'batjocuri' sunt demne să fie puse alături de suferinţele lui Hristos. Măreţia neasemuită a Duhului lui Isus s-a manifestat nu numai în suferinţele crucii, ci şi în 'dispreţuirea ruşinii', cu care duşmanii Lui de moarte Îl încărcau fără milă. Ambiţia minţii omeneşti nu poate accepta ruşinea, aplauzele sunt idolul după care aleargă şi omul plateşte preţuri incredibil de mari pentru a le obţine.
Odată, Diogene, sumar îmbrăcat, ţinea în braţe un morman de zăpadă, determinându-şi spectatorii prostiţi să-i admire răbdarea - până când cineva l-a întrebat dacă ar face acelaşi lucru şi când nu ar avea spectatori. Făţarnicul se hrăneşte pe credit, el trăieşte din slava pe care i-o dau oamenii. Când aceasta lipseşte, inima lui suferă dezamăgita, dar când resemnarea se transformă în dispreţ, el piere deoarece nu are aprobarea lui Dumnezeu, ci învinuirea oamenilor.
Totuşi, sufletul sincer este ferit de dispreţul omenesc deoarece el are ca martori în procesul intentat lui conştiinţa şi pe Dumnezeu. Un cuget sănătos şi Duhul lui Dumnezeu lucrează împreună pentru a-l ajuta pe creştin să se bucure de batjocuri. e aceea, el nu este afectat când potopul acuzaţiilor izbesc uşile şi acoperişurile. Înăuntru, creştinul se află în siguranţă.
Voi lua ca prim exemplu al siguranţei izvorâte din sinceritate pe David:
'Prin aceasta voi cunoaşte că mă iubeşti, dacă nu mă va birui vrăjmaşul meu. '
El săvârşise un păcat grav şi Dumnezeu îl pedepsea, în vreme ce vrăjmaşii lui îl acuzau de făţărnicie. 'Este atins rău de tot - zic ei-'. Oare era suficient de doborât prin faptul că cel mai bun prieten îi întorsese spatele, iar Dumnezeu îl lăsa să sufere datorită fărădelegii lui? Şi totusi sufletul lui David nu a fost distrus; Dumnezeu l-a mângâiat atât de mult, încât a putut îndepărta dispreţul vrăjmaşilor lui cu aceeaşi repeziciune cu care ei i-l aruncau în faţă. Batjocurile lor cădeau precum ca zăpada care se topeşte de îndată ce se aşterne.
Cum putea David să aibă o aşa nobleţe sufletească?
'Tu m-ai sprijinit, din pricina neprihănirii mele, şi m-ai aşezat pe vecie înaintea Ta. '
... ca si cum ar fi spus:
'Doamne, Tu nu Te porţi cu mine aşa cum fac vrăjmaşii mei; dacă ei ar găsi un singur păcat în viaţa mea, l-ar scoate afară ca pe o insectă. Dar Tu treci cu vederea alunecările mele şi îmi ierţi păcatul. TU IMI VEZI NEPRIHĂNIREA ŞI O PUI MAI PRESUS DE SLĂBICIUNILE MELE. Mă aşezi înaintea feţei Tale şi Îţi arăţi dragostea şi bunătatea faţă de mine chiar când păcatul însoţeşte ascultarea mea. '
Mila lui Dumnezeu se asocia sincerităţii lui David.
Creştine, noi trăim vremuri grele! Fiecare este preocupat de protejarea numelui său aşa de mult încât nu acceptă suferinţa pentru Hristos şi nu suportă batjocurile, socotind că trebuie să găsească el însuşi o cale spre cer. Cu toate că sinceritatea nu garantează luxul şi o calătorie la clasa I, ea nu va permite murdăriei de pe haină să se strecoare în suflet pentru a înăbusi bucuria ta şi a stinge mângâierea sufletească. Tu te poţi încununa cu batjocurile din afară şi le poţi suporta numai dacă nu ai de luptat şi cu învinuirea adusă de cugetul tău.
Sinceritatea mai are şi un rol în afara celui de a te mângâia în defăimări. Nu numai că va stinge flăcările aruncate de limbile iadului în faţa ta, dar te va susţine şi în faţa persecuţiei fizice, dacă Dumnezeu o va îngădui.
Sinceritatea te face să te temi de păcat. Tu nu vei avea îndrăzneala să te întinzi şi să atingi vreun cărbune; dar sinceritatea îţi va inspira curaj să suferi şi vei îmbrăţişa cu bucurie flăcările martirajului.
Tatăl îngăduie pentru copiii Săi să treacă prin tot felul de încercări dar sinceritatea întăreşte sufletul în timpul încercărilor.