Isus, Îți dau inima mea!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Să umblăm cu Dumnezeu!
Categorie: Slujire
Isus, Îți dau inima mea!
Doresc să înțeleg mai bine
Cuvântul Tău cel minunat,
Doresc să Te slujesc pe Tine
Căci viață mie, Tu mi-ai dat.
Doresc să Te urmez pe cale,
Pe urmele Tale să fiu.
Știu că ești plin de îndurare,
N-o să mă lași într-un pustiu.
Eu, Domnul meu, Te rog fierbinte,
Inima mea s-o curățești,
Să pui în gura mea cuvinte
Blând să vorbesc, să mă zidești;
Să pot ierta și cu iubire
Să-i văd pe cei din jurul meu,
Să-mi dai putere și simțire
Să Te slujesc cu drag, mereu.
Aș vrea să fiu așa ca Tine
În rugă ca să stau smerit,
Să Te înduri Doamne, de mine...
Sunt fericit că Te-am găsit
Și m-ai luat în grija Ta!
Mi-ai dat putere să trăiesc,
Isus, Îți dau inima mea
Să știe toți că Te iubesc!
Amin
Câmpia Turzii, 21 august 2018
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/179945/isus-iti-dau-inima-mea