Rusalii contemporane -2-
Autor: John Greenfield
Album: Putere de sus
Categorie: Mărturii

   Iată o altă relatare a lucrării de trezire din 13 august 1727, a episcopului Edward Rondthaler:

   'Zinzendorf, -care ne ofera cea mai profundă şi vie relatare a evenimentului minunat- spune că exista un sentiment al apropierii de Hristos acordat într-o clipă celor prezenţi. Acest simţ a fost atât de unanim, încât doi membrii ai bisericii care lucrau la câţiva kilometri mai departe, şi care nici nu ştiau de acea întâlnire, au fost conştienţi în aceleasi momente de aceeaşi binecuvântare. '

   Aceşti membri erau cu toţii laici, deşi mai târziu, din această binecuvântată adunare, s-au ridicat pastori, misionari, diaconi, prezbiteri si episcopi. Erau cu toţii profani în experienţa lor cu Isus Hristos şi, cu toate acestea, într-un alt sens, erau cu toţii slujitori ai lui Hristos. 'O preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. '

   Adunarea binecuvântată pe 13 august 1727 era una tânără. Zinzendorf, liderul uman avea 27 de ani şi dacă s-ar fi făcut un recensământ s-ar fi descoperit că vârsta lui reprezenta vârsta media a acelei adunări. De-a lungul istoriei misiunilor timpurii ale Bisericii Reînnoite, suntem impresionaţi de tinereaţea bărbaţilor şi femeilor care au avut atâtea experienţe minunate ale credinţei pentru Isus Hristos.

   Într-adevăr, istoria Bisericii moraviene confirmă doctrina marelui evanghelist american cu privire la nevoia şi posibilitatea BOTEZULUI CU DUHUL SFÂNT. Experienţele spirituale ale fraţilor moravieni de acum două secole se aseamănă izbitor cu puterea şi rezultatele Rusaliilor din zilele apostolilor. Comunitatea de credincioşi, cea din Ierusalim şi cea din Herrnhut numărau mai puţin de trei sute de suflete. Din punct de vedere omenesc, ambele comunităţi erau lipsite de bogăţia, puterea, înţelepciunea şi influenţa lumească. Potrivnicii lor îi numeau 'neînvăţaţi şi ignoranţi'. Prietenul lor cel mai bun i-a descris astfel:

   'De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi; printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt. '

   Asupra acestor comunităţi - ambele slabe şi restrânse- Dumnezeu a revărsat Duhul Sfânt şi i-a îmbrăcat cu putere de sus. Imediat, aceşti credincioşi temători şi sfiosi au fost transformaţi în evanghelişti plini de ardoare. Păreau a fi cuprinşi de o cunoaştere şi o putere supranaturală. Le-a fost dată o gură de înţelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toti potrivnicii lor. Opoziţia şi persecuţia au risipit adunarea din Ierusalim, dar nu au putut reduce la tăcere mărturia lor, deoarece ni se spune: 'Cei ce se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Cuvântul. ' 

   De experienţe similare au avut parte şi fraţii moravieni. Născuţi din lucrarea şi martirajul marelui reformator din Boemia, John Huss, fraţii au trecut prin secole de persecuţie. Mulţi şi-au pecetluit mărturia cu sângele lor. Închisoarea, tortura, izgonirea i-au făcut să lase căminele înaintaşilor lor şi să se refugieze în Germania unde contele Zinzendorf, un tânăr de origine nobilă, creştin, le-a oferit adăpost pe proprietăţile lui din Saxonia. Şi-au numit noua casă din Herrnhut PAZA DOMNULUI şi, după botezul lor cu Duhul Sfânt din acel loc, au devenit misionari şi evanghelişti în întreaga lume. Liderul lor, era contele Zinzendorf care putea cânta cu adevărat despre ei:

   'Oriunde, cu strigăte puternice, ce cutremură ale iadului porţi, norul Tău de martori unşi, proclamă lucrarea-ŢI de răscumpărare. '

   Un anume autor a scris despre Biserica Apostolica din Ierusalim astfel:  

   'Înainte ca să treacă 30 de ani de la moarte lui Hristos, ucenicii Săi s-au împrăştiat din Palestina în toată Siria, în aproape toate zonele numeroase din Asia, în Grecia şi insulele din Marea Egee, coasta Africii, chiar în Italia şi Roma. '

   Spre sfârşitul secolului I, Justin Martyr a depus mărturie că într-adevăr, nu există vreo naţie, fie ea barbară, sau orice alt nume, nici chiar cei ce locuiesc în triburi sau în corturi, în care rugăciunile şi mulţumirile să nu fie oferite Tatălui şi Creatorului Universului, în Numele lui Isus Cel Răstignit.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/179947/rusalii-contemporane-2