Templul Duhului Sfânt
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia târzie
Categorie: Diverse

 

   1 Corinteni 3:16-17.”Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt și așa sunteți și voi ”

   Prin faptul că Pavel pune această întrebare, înțelegem că, Corinteni nu știau, ori uitaseră că ei sunt Templul lui Dumnezeu și că Duhul Sfânt locuia în ei. Din această pricină nu puteau recunoaște planul celui rău care se lupta împotriva lor ca să nimicească viața lui Hristos din ei și să atace sfințenia lui Isus Hristos pe care ei o primiseră atunci când L-au făcut pe Isus  Domn în viața lor. La cruce Isus a învins pe deavol de asupra noastră, biruința a fost câștigată, dar acum suntem noi echipați pentru a-l mătura fără urme din viața noastră, atunci când vrea să devoreze Templul Duhului Sfânt și să strice părtășia și relația noastră cu Tatăl. Avem un exemplu bun al Domnului Isus în:

   Ioan 2:14,5, 16,8, 21.”În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi și porumbei și pe schimbători de bani așezați jos. A făcut un bici de ștreanguri și i-a scos pe toți afară din Templu, împreună cu oile și boii; a vărsat banii schimbătorilor și le-a răsturnat mesele. Și a zis celor ce vindeau porumbei: ”Ridicați aceste de aici și nu faceți din casa Tatălui Meu o casă de negustorie. Iudei au luat cuvântul și I-au zis: ”Prin ce SEMN ne arăți că ai putere să faci aceste lucruri? Dar El le vorbea despre Templul trupului LUI.”

  Iudeii nu puteau pricepe, ce le vorbea Isus, pentrucă Templul pentru ei era ceva sacru, inspirat de Dumnezeu. Patruzeci și șase de ani au lucrat ei la zidirea lui, iar Isus nu putea fi înțeles când zicea: ”stricați Templul acesta și îl voi ridica în trei zile.” Greu lucru este și astăzi pentru Biserica lui Hristos, să priceapă noțiunea de TRUP al lui Hristos pe pământ, de Templu al Duhului Sfânt, unde El a ocupat duhul nostru, care are un suflet și locuiește în trupul de carne. Planul lui Dumnezeu a fost ca prin Trupul lui Hristos la cruce, El să-și găsească locul în trupul nostru, unde a fost așezată reședința LUI, într-un trup de carne, numindu-l TEMPLUL Duhului Sfânt, care a fost trimis să fie cu noi și în noi, acum aici. SEMNUL este același și azi,”CRUCEA”. Când cineva crede lucrarea CRUCII, Duhul Sfânt îl naște din nou, iar EL rămâne pentru totdeauna în TEMPLUL Lui, învățător, conducător, călăuzitor…. După cum atunci Templul Lui a fost pângărit și făcut o peșteră de tâlhari, la fel cel rău a reușit și astăzi, ca Biserica să nu știe cine-i și că are autoritate peste toată puterea celui rău, de a-l scoate afară din trupurile ”fiilor” de Dumnezeu, luând armătrua specială a Duhului Sfânt și rostind în autoritate AFARĂ oricăror hoți, care fac negustorie în trupurile și sufletele ”fiilor” lui Dumnezeu, iar ei nu numai că nu iau inițiativa de a scoate afară, dar mai pun toate nenorocirile, bolile, depresiile…pe seama lui Dumnezeu, că El dă și binele și face și hoție în TEMPLUL Duhului, strivind și distrugând trupul lor, TEMPLUL Duhului Sfânt. Cum să-l lași pe diavolul să-și facă de cap în trupul nostru, când Templul LUI este sfânt și așa sunt și cei în care locuiește EL? Nici vorbă, va fi scos afară și alungat din viața fiecărui ”fiu” care- și recunoaște locul în Trupul lui Hristos. Iar Dumnezeu ca lucrare finală îl va nimici pentru totdeauna pe cel ce nimicește astăzi sănătatea, familia Biserici LUI, răpind bucuria ”fiilor„ care sunt imaturi în credință și nu știu cine sunt în Hristos. Mulțumim Tată pentru că ești minunat în sfințenie, bogat în fapte de laudă și făcător de minuni, Domnului Isus și Duhului Sfânt! Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/179967/templul-duhului-sfant