Sunt stări în care rugăciunea
e-atât de sfântă... și-i așa
de strălucită că nici locul,
nici gândul n-ajung pân-la ea.

Sunt stări în care tot Cuvântul
e-atât de strălucit și-aprins
că arde buzele și ochii
și-ntregul inimii cuprins.

Sunt stări în care părtășia
e-atât de plină de Hristos...
că nu-i pe lume ca un frate
nimic mai scump și mai frumos.

Sunt stări în care bucuria
e-atât de necuprinsă-ncât
n-o-ncape sufletul, ci simte
că n-ar putea mai mult de-atât.

Sunt stări în care adunarea
mai mult e-n cer ca pe pământ...
Atunci și-n inimi și-n afară
e totul îngeresc și sfânt.

În stări de-acestea omul este
ca oricând mai dumnezeiesc,
iar Dumnezeu Cel mai aproape
de înțelesul omenesc.

O, stări cerești ce rare sunteți
și cât de mult v-am vrea mereu
cuprinde-ți-ne și ne țineți
nemaiântorși, în Dumnezeu!