E toamnă iar, Septembrie a venit...
Se rușinează frunzele-n culori,
De parcă s-ar găti de sărbători,
Și totuși... printre roade, frunze mor...

S-au copt, s-au primenit si ostoit,
Tot ce putea natura ca sa dea:
De prin livezi, prin câmpuri și ogoare,
Tributul anului, omul din nou să-l ia...

Dar tu? Trecut-ai vara sufletului tău,
Întins la soare, odihnit la umbră,
Acum când viața nu mai pare sumbră,
Dorind la roade, la cules mereu...

Vom trece ca lumina lunii oglindite,
În palul frunzelor ce cad însingurate,
Dar va rămâne rodul vieții noastre
Și rodurile toamnei consumate...

Pe mal de Criș, pe fund de mâl acoperit,
Stau mii de frunze ce s-au ofilit...
Dar ramura de salcie uscată,
Ea va rămâne vie, vindecată!

Unii dau frunze... alții, rodesc din greu!
Doar toamna îi va dovedi pe toți,
Pe cei ce lucră sau pe cei ce-s hoți,
Acel Septembrie rupt dintr-un eseu...

O, toamnă crudă, ce ne dai pe față...
În târgul vieții, să-mi aduc avutul:
Puținul strâns sau bogății cu multul,
Septembrie ce ne-nșiri anii pe ață...

01.9. 2018 B. M. G.