Cum să nu-L slăvesc pe Domnul
Autor: Ica Dragoi
Album: Siguranţa mântuirii
Categorie: Zidire spirituala
Cum să nu-L slăvesc pe Domnul?
Căci El a fost credincios,
Când mi-a fost mai greu în viață,
El m-a scos victorios.

Mi-a pus piciorul pe stâncă,
M-a-ntărit în ceasul greu,
Și mi-a spus cu vocea blândă:
Te iubesc, copilul Meu.

Cu Mine ai biruință,
Cu niciun chip nu te las,
Mergi cu Mine prin credință,
Sunt cu tine pas cu pas.

Cred în El și cred Cuvântul,
Care-i viu și adevărat,
Cuvântul ce-mi potolește,
Sufletul meu însetat.

Cum să nu-L slăvesc pe Domnul?
El e sursa mea de viață,
Credincios, El mă trezește,
' N fiecare dimineață.

Laud, slăvesc Numele-I mare,
El este tăria mea,
Și în orice împrejurare,
Spun de bunătatea Sa.
Amin!

Ica Drăgoi
11.9. 2018

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/180365/cum-sa-nu-l-slavesc-pe-domnul