Mai privește Doamne în mine
Autor: Ioan Hapca
Album: Reflecții
Categorie: Diverse
Mai privește Doamne în mine
Mai privește Doamne în mine,
În sufletul ce suspină
Zi și noapte după Tine
Și ia-n mâinile-Ți divine
Alt suspin ce-l învenină.
Mai privește Doamne în mine,
În suflet unde stăpânii
Care Te urăsc pe Tine
Fac de jale și suspine
Un praf pe cumpăna fântânii...
Mai privește Doamne în mine,
În duhul falimentar
Și-ocupă-Te Tu de cine,
Înecându-l în amar,
Falimentu-i întreține.
Mai privește Doamne în mine,
În sufletul unde moartea
Cu-a ei groază adesea vine
Și ia-n mâinile-Ţi divine
Tot ce treaz mă ține noaptea.
Mai privește Doamne în mine,
Privește-mi nimicnicia
Lăuntrului plin de sine
Și transformă-l cu tăria
Puterii Tale divine.
Mai privește Doamne în mine,
În suflet, că-i stricăciune
Și fă-i cercetări divine
Suflând Vânt peste tăciune
Pân` ce flacără devine.
Mai privește Domnul meu
În sufletul unde pacea
Se așterne tot mai greu
Și mai fă-l să-audă vocea,
Vocea Ta de Dumnezeu.
09/09/2018*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/180565/mai-priveste-doamne-in-mine