Trupul nostru are nevoie de îngrijiri, fără de care el slăbeşte şi se îmbolnăveşte; tot aşa, sănătatea şi vigoarea omului cel nou depinde de observarea unor reguli pe care le-am putea numi 'igiena spirituală'. Ca şi trupul fizic, omul cel nou are trebuinţă de hrană, de aer, de exerciţiu şi de a se îngriji de curăţenie.

   HRANA omului nou, este CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU. Să avem deci grijă să nu-l lipsim de el, ci dimpotrivă, să veghem ca el să nu se îndepărteze de gura noastră, aşa cum i-a poruncit Dumnezeu lui Iosua.

   AERUL necesar omului cel nou este RUGĂCIUNEA, această respiraţie a sufletului. Fără ea este o asfixiere crescândă. De aceea o mulţime de pasaje ne îndeamnă:

   'să stăruim în rugăciune, sa veghem în ea, să ne rugăm neîncetat, să facem, în tot timpul, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri, veghiind în aceasta cu stăruinţă. '

   EXERCIŢIUL este SLUJIREA DOMNULUI. Acolo unde nu este râvnă pentru Domnul Hristos, viaţa duhovnicească va fi periclitată fără întârziere, pe când o slujbă împlinită cu credincioşie şi în atârnare de Dumnezeu, este un factor puternic de forţă si bucurie. Domnul doreşte să încredinţeze fiecăruia lucrarea Sa, şi aşteaptă să-L slujim cu bucurie, cu puterea pe care o dă Dumnezeu.

   Cât priveşte activitatea, să nu fiţi leneşi:

   '... fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. '

   'Astfel, prea iubiţilor, fiţi tari, neclintiţi; sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că lucrul vostru în Domnul, nu este în zadar. '

   Este oare, mai ales pentru un tânăr ucenic, o ambiţie mai nobilă decât aceea de a fi un vas de cinste, sfinţit şi folositor Stăpânului, destoinic pentru orice lucrare bună?

   Scopul lui Dumnezeu cu privire la noi, a spus cineva, este de a avea aici pe pământ un popor care, curăţit de faptele moarte prin sângele Domnului Isus Hristos, să-I slujească cu o bunăvoinţă sinceră, un popor plin de râvnă pentru fapte bune.

   'Scoate zgura din argint şi argintarul va face din el un vas ales. '

   GRIJA DE A FI CURAT, este JUDECATA DE SINE.

   Dacă un credincios poartă în el un rău nejudecat, Duhul Sfânt este întristat, iar înfrângerea este sigură. Dacă părtăşia este întreruptă, nu este putere pentru luptă. Ceea ce întrerupe părtăşia şi împiedică lucrarea Duhului trebuie sa fie recunoscut, mărturisit, judecat, părăsit. Atunci Duhul este liber să lucreze, părtăşia este restabilită şi o dată cu ea, puterea, bucuria, pacea.

   Judecata de sine este unul din exerciţiile sufleteşti cele mai folositoare vieţii duhovniceşti a celui credincios. Astfel, ea trebuie să fie mereu reînoită căci ea ne face să judecam întinăciunea din noi şi să ne păzească de căderi.

   În mod general, trebuie să ne păzim de a ne îndeparta de sfinţenia lăuntrică, căci, atunci când inima se îndepărtează de Domnul, suntem lipsiţi de lumina de Sus, şi drumul nostru devine periculos.

   'Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. '