Era o mie nouă sute şaptezeci şi nouă
O seară blândă de-nceput de Mai
Când cu tristeţe-al României plai
Ce-avea la vârf un iz de... putregai
Îl părăseam, vâslind spre-o lume nouă.

Din barca mea - miraj în Marea Neagră -
Priveam cu lacrimi ţărmul cu lumine,
Purtat de val spre maluri bizantine...
Pe Domnul dacă nu-L aveam cu mine
M-ar fi-nghiţit adâncul în tanagră-i!

Călăuzit de visuri şi curaj,
Fiind sătul de-oţetul nedreptăţii,
Cu Domnul, Regele eternităţii,
Porneam să aflu tâlcul libertăţii...
De-atunci, cu El, viaţa-i un miraj.


1.08.2006
Atlanta