Înainte de a răspunde Aaron rămase câteva momente pe gânduri, părea ca un om ce meditează la lucrurile sfinte apoi spuse:

- Da, există și pericolul ca inima omenească să se împietrească în așa hal încât să devină insensibilă la apelurile iubirii divine. Dar astfel de cazuri sunt mai rare. Orice om are o noțiune a binelui și a răului, iar când oamenii se avântă în a înfăptui răul, unora nu le mai pasă de urmări sau de consecințe, și pur și simplu nu doresc decât să soarbă anumite plăceri avântându-se în acest fel pe cărările păcatului. Dar sunt și oameni ce atunci când pășesc pe astfel de cărări au în adâncul ființei lor ideea că oricât de mult ar păcătui, odată și odată se vor întoarce înapoi la Dumnezeu, și nu vor să stingă din sufletul lor flacăra speranței ci o mențin acolo în ființa lor. Un bun exemplu în acest sens este împăratul Solomon. Dar este greu de pătruns în sufletul uman și să vezi până unde poate decade un om, și dacă de acolo se mai poate întoarce sau nu. Însă despre acest subiect vom discuta cu altă ocazie, acum eu doresc să termin cu Balaam.

- Da, și pe mine m-ar interesa să te ascult până la capăt în legătură cu Balaam, mai ales că eu te-am rugat să-mi vorbești despre acest profet apostaziat... spuse Costea.

- Balac împăratul Moabului îngrozit fiind de priveliștea ce o oferea tabăra poporului Israel, și mai ales de tot ce auzise despre acel popor din ziua când eșise din țara Egiptului, și de tot ceea ce făcuse Israel Amoriților. A trimis din nou alți soli către Balaam chemându-l pentru a blestema, convins fiind că în lupta împotriva israeliților avea nevoie de o putere supranaturală. Și Balaam deși dă un răspuns prin care își exprimă loialitatea sa față de Dumnezeu, oscilează considerându-l pe Dumnezeu ca pe un om ce ar putea să-și schimbe hotărârea și dorește să asculte din nou vocea lui Dumnezeu în timpul nopții. În mod surprinzător Dumnezeu îi spune să se ducă, având în vedere că prin Balaam avea să reverse acele minunate binecuvântări peste poporul Israel. Apoi raportul biblic ne relatează acel incident de pe drum când măgărița începe să-i vorbească, după care Balaam îl vede în față pe Îngerul Domnului care îi spune că drumul pe care merge este un drum ce duce la pierzare. De altfel inima lui Balaam era plină de iubirea de argint și aur, pornise ca orbit pe acel drum. De câte ori în viața noastră nu pornim pe un anumit drum cuprinși de febra iubirii de bani sau de altceva, călcând în picioare tot ce este bun și nobil în ființa noastră, dorind numai și numai să ne atingem scopul. Iar prin înțelepciunea Sa, folosind alte metode Dumnezeu ne vorbește, și undeva la nivelul conștiinței noastre se naște un conflict interior și trebuie să ne decidem dacă să ne oprim sau să pornim mai departe pe acel drum al pierzării. În mod surprinzător după ce este avertizat că drumul pe care merge este al pierzaniei, Balaam primește încuviințarea să meargă, și se avântă pe acel drum. Cred că în inima lui era un conflict teribil, între a face voia lui Dumnezeu, sau a îndeplini voința împăratului Moabului și a primii răsplătirile promise. Trecând peste unele detalii consemnate în raportul biblic ni se spune că înainte de a rostii prima binecuvântare, Balaam este dus de Balac la Bamot-Baal unde se afla un sanctuar a lui Baal, de fapt acolo era un centru al idolatriei păgâne însă undeva în apropiere Balaam cere să i se zidească șapte altare și cere animale curate pentru jertfe, și eu cred că aduce acele jertfe lui Dumnezeu dând astfel o puternică mărturie în acea lume păgână. În acel loc Balaam s-a depărtat puțin de Balac și de arderea lui cu speranța că Dumnezeu îi va ieși înainte, pentru a-l folosi ca portvoce a Sa. Minunat de tot ni se relatează că Dumnezeu a venit înaintea lui Balaam și i-a spus să se întoarcă la Balac și să-i vorbească. După care el se întoarce și rostește acea primă binecuvântare, încheiend cu acele minunate cuvinte ce au rămas atât de frumos consemnate în istoria sacră: , , ... O, de aș muri de moartea celor neprihăniți, Și sfârșitul meu să fie ca al lor!” (Numeri 23-10) Balaam este pătruns în momentele când rostește aceste cuvinte de Duhul lui Dumnezeu, și inima sa vibrează contemplând frumusețea mântuirii și sfârșitul celor neprihăniți, rămânând fascinat de destinul măreț ce se deschide în fața oamenilor neprihăniți. Unii teologi au afirmat că în acele momente Balaam rostind acele cuvinte s-ar fi convertit acolo, nu știu ce să-ți spun, cert este că el pătruns de măreția iubirii divine rostește acea minunată binecuvântare ce ne aduce și nouă mângâiere și speranță. Apoi istoria se repetă, și Balaam merge într-un alt loc unde i se construiesc alte șapte altare pe care aduce jertfe și rostește o a doua minunată binecuvântare spre nemulțumirea lui Balac. Este interesant apoi dialogul dintre Balaam și Balac și faptul că Balaam după ce este dus în alt loc, și după ce i se construiesc alte șapte altare pe care aduce jertfe mai binecuvântează încă odată poporul Israel. În final Balac îi spune că Dumnezeu l-ar fi privat de toată cinstea și răsplata de care ar fi avut parte. Răspunsul lui Balaam este unul ce exprimă loialitate față de Dumnezeu. Ceea ce mă impresionează foarte mult, este faptul că în cadrul descoperirilor pe care le primește Balaam profetizează și despre Mesia Marele Eliberator al omenirii ce avea să vină. Și după profețiile sale aveau mai târziu să se ghideze magii ce au sosit la Ierusalim pentru a-l căuta pe copilul Iisus pentru a i se închina considerându-L un împărat. Trist este faptul că deși profetul Balaam pleacă acasă aparent victorios îndeplinind voia lui Dumnezeu, se pare că în inima sa se dădea o mare luptă între a rămâne de partea lui Dumnezeu sau a căpăta răsplătirile lui Balac, foarte posibil că și Satana îl asalta cu ispitele sale teribile. În final, partea întunecată învinge în el și se întoarce înapoi pentru ca împreună cu Balac să pună la cale un plan diabolic prin care să-l nenorocească pe Israel. Moabiții și madianiții făcuseră o coaliție pentru a lupta împotriva lui Israel, și planul lui Balaam era ca israeliții să fie atrași într-o închinare păgână, și să fie prinși în păienjenișul senzualității. Dar lucrurile nu se derulează întocmai după planul său, deși într-o primă fază ar părea că planul său va reuși, însă în final totul este demascat și el piere ucis fiind de sabia israeliților. Despre acest trist episod ni se relatează în cărțile Numeri și Apocalipsa. Dar este bine să te întorci la raportul biblic și să recitești istoria lui Balaam, apoi poți căuta și comentarii inspirate pentru a putea înțelege cu mult mai bine viața dramatică a acestui profet ce s-a prăbușit atât de jos, ajungând să lupte împotriva poporului lui Dumnezeu. Despre el, apostolul Petru ne consemnează un raport foarte trist. Pe de altă parte toată această istorie ne relevă lupta lui Dumnezeu cu inima omenească, și mai ales cu dorința omului de a face rău. O parte din povestea vieții lui Balaam rămâne învăluită în mister, nu cunoaștem în totalitate tot ce a fost în interiorul său în acea perioadă, și nici drumul apostaziei sale de la un profet loial lui Dumnezeu la statutul său de ghicitor. Toată drama din viața lui Balaam a fost cauzată de iubirea de bani, sau dacă ne luăm după standardele vremii sale putem spune că a iubit argintul și aurul împăratului Moabului. Și această hibă din ființa lui a ajuns în final să-l domine și să-l nenorocească de tot. Trist final pentru un om ce a urcat pe înălțimile iluminării divine, și apoi s-a prăbușit jos de tot.

- Înțeleg din tot ce mi-ai povestit că viața lui Balaam s-ar fi putut derula și altfel, dacă ar fi ales să nu lupte împotriva poporului lui Dumnezeu? Întrebă Costea, impresionat în urma relatării lui Aaron.

- Cu siguranță că a avut marele privilegiu să rămână în galeria eroilor din cartea Evrei. Dacă ar fi stat de partea lui Dumnezeu până la capăt, și mai ales dacă nu s-ar fi aventurat pe terenul Satanei. Dar după cum ți-am spus, hiba din ființa lui i-a cauzat prăbușirea și nu a mai avut parte de acel sfârșit glorios al celor neprihăniți pe care l-a enunțat atât de frumos. Balaam în lupta cu asalturile Satanei și mai ales cu iubirea de bani a pierdut bătălia, pentru că a lăsat ca partea întunecată din ființa lui să-l domine. Și ce privilegii spirituale a avut, ce comuniune cu Dumnezeu! El este omul ce dialoghează în câteva rânduri cu Dumnezeu, și din raportul biblic reiese puternic în relief dorința lui Dumnezeu de a-l salva, de a-i dărui eternitatea în dar. Însă în final Balaam în mod fatal alege acel drum al pierzaniei.

Amurgul acelei seri de vară era fermecător, razele soarelui se coborau spre asfințit și mângâiau toată vegetația mediteraneană a acelui parc, scoțându-i și mai mult în relief frumusețea. Aaron și Costea porniră spre eșirea din parc. Ajunși în stradă, merseră un timp până ce pășiră pe un mare bulevard pe ale cărui trotuare late erau o mulțime de oameni la plimbare în răcoarea serii de vară. De asemenea terasele restaurantelor erau arhipline. La un moment dat Aaron spuse:

- Uneori când mă aflu în locuri ca acesta unde pot să văd o mulțime de oameni, îmi aduc aminte de acea perioadă din viața mea când aveam douăzeci și doi de ani, aveam pe atunci o mare dorință de a vesti Evanghelia. Ei bine pe atunci când pășeam prin locuri aglomerate și priveam oamenii gândeam în felul următor: , , Toți acești oameni pe lângă care trec sunt frații mei, și eu trebuie să le vestesc Evanghelia, de altfel toți oamenii prin intermediul jertfei lui Hristos suntem frați.” Eram pătruns pe atunci de un puternic sentiment creștin, începeam să înțeleg ce a dorit să spună apostolul Pavel atunci când a spus: , , Eu sunt dator... ” Marele apostol al neamurilor se simțea cuprins de o datorie sfântă pentru a propovădui oamenilor de pretutindeni Evanghelia. O, ce momente frumoase de iluminare divină am trăit și eu în anii tinereții, eram pe atunci un idealist înflăcărat. Încă mai simt în mine și acum acel entuziasm creștin de a propovădui Evanghelia. O, dacă oamenii ar fi conștienți că mai presus de căutarea de plăceri și lucruri materiale, au nevoie de Dumnezeu, cât de mult s-ar schimba în bine viața lor.

Soarele asfințise de ceva timp, bulevardul era puternic luminat de becuri și de vitrinele marilor magazine, din unele restaurante răzbătea în stradă muzică și voia bună a celor ce petreceau. Pe bulevard oamenii treceau unii pe lângă alții, urmărindu-și fiecare un anumit scop în viață. Siluetele celor doi prieteni se contopiră în mulțimea ce se afla într-o continuă mișcare, și peste tot se așeză domnia nopții de vară.