Cu ce sunt eu mai bun ca tine,
Om ce te clatini în păcat?
Sunt doar un simplu mărăcine
Visând un crin imaculat.
Dar când m-a prins în mâini Olarul,
Mi-a pus rărunchii în cuptor,
În timp ce El punea hotarul
Cu Trupul Său mijlocitor.
Când m-a privit, a spus că-s bun –
De ce-i așa, nu pot să spun.

Cu ce sunt eu mai bun ca el,
Cuprins de patimi și-ntristare
Și chinuit în fel și fel
Într-o zadarnică sforțare? !
Când totu-i stins, iar cerul tace,
Mărturisește-ți necredința,
Căci n-au vremelnicii putința
Să-și fie-aducători de pace.
La poala Muntelui cel sfânt
Găsești salvarea prin Cuvânt.

Cu ce sunt eu mai bun ca voi? !
Cu mai nimic, dar am proptele;
Mai prind pe talpă și gunoi
Dar nu mă sprijin de surcele.
Mai calc pe-alături și-atunci strig
Din nou la tronul îndurării;
De-aș face altfel, tot prin frig
Mi-aș duce sarcina-ntristării.
Dar s-a-ndurat Stăpânul meu
Să-mi fie Domn și Dumnezeu!

Ridic privirea spre înalții
Și-nsingurații munți și-ntreb:
— Cu ce sunt eu mai bun ca alții?
Și sună Muntele Horeb:
— Sunt buni cei care vin la Mine,
Sfințiți, căci ei au vrut așa;
Fără cusur – și asta vine
Din mila și-ndurarea Mea!