Veşnicia
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Înmormântare
VEȘNICIA
Vedem cum zilele se duc în goană
Aleargă una după alta-n infinit.
Și viața ni se duce, ba chiar zboară
Azi e-n apus și ieri era la răsărit.
Cu pumnii goi venim în lumea noastră
Și tot cu pumnii goi plecăm în zbor ușor.
Tot ce-am trăit privim ca prin fereastră
Dar gândul nostru e-ndreptat spre viitor.
Unde vom fi în veșnicii știm oare?
Știm drumul să ajungem sigur colo sus?
Acolo unde rana nu mai doare,
Nu e suspin, nici lacrimă și nici apus.
Acolo-i pururi dulce sărbătoare,
Acolo Mielul e pe tron încoronat.
Acolo e lumină, e cântare.
Acolo-i Raiul Sfânt. Acolo ești chemat.
ISUS e Calea către veșnicie,
El Singur este drumul cel adevărat.
Jerfirea Sa pe cruce mi-a dat mie
Dreptul să fiu al Său, să fiu pe veci salvat.
Ascultă vocea care blând te cheamă,
Privește rănile de cui din palma Sa,
Răspunde-i astăzi fără nici-o teamă,
Și vei obține sigur mântuirea ta.
Și ție poate să-ți aducă-ndată,
O pace-adânc-o siguranță vie,
Că veșnicia ți-e asigurată,
Al tău e locul plin de măreție.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/181370/vesnicia