In noaptea rece
Autor: Alev Caienar
Album: Cand tristetea te apasa
Categorie: Diverse
In noaptea rece și înfrigurată
Sunt singură și întristată
Calea mi se pare grea
Să vegheze cine o vrea
Eu prefer ca să adorm
La căldură, până mâine nu mă scol.

Mâine în zori de zi Domnului voi mulțumi
Că iarăși el m-a iertat și cu milă și îndurare pe brațul său M-a purtat.

In fugă și grabă mare să citesc Cuvântul nici nu am răbdare.
Ca să am putere cât este ziua de mare
Neapărat îmi trebuie o cafea tare.

Și cum la cafea e bună și o poveste
De multe ori ne apuca 12...

Și apoi grabă mare să îmi pun pe foc mâncarea
Sa îmi matur casa curtea
Și de lucru frate sora este cât e ziua de mare.

Alergare, alergare, alergare...
Vine seara zdrobiți suntem fără putere
Iar rugăciunea noastră scurtă fără foc
Este rostită in grabă fără sentiment deloc.

Și ne mirăm că focul suferinței doare
Că nu găsim nici o alinare
Căutăm în zadar salvare
Când nu mai avem scăpare.

Asta este viața noastră pe care o trăim.
Deși e trist așa fac și eu.
Puține sunt clipele când stau cu Dumnezeu.

Dar eu acum in noaptea aceasta înfrigurată
Slavă cerului Slava Sfântului Tată
Că am găsit căldură și pace sufletească
Că îl simt pe tatăl în ființa mea toată.
Că inima îmi tresaltă in piept de bucurie
Că simt ceea ce Tatăl îmi spune astăzi mie.

Nimic nu îți va da pacea
Nimic din astă lume
Aleargă la cruce la dureri și chin
E greu sa alergi spre lacrimi
Eu știu că este greu
Dar vei găsi acolo ce ai căutat mereu.

Să mergi pe la bolnavi
Să vizitezi bătrâni
Să ai grijă de orfani
Să fim oameni buni.

Să verși o lacrimă când pleacă o mamă, un tată
Să plângi cu o mamă când fiul își îngroapă,
Să pui și tu pe rană balsam vindecător,
Să fii un suflet cald pentru rătăcitor.

Să cânți o cântare, să alungi orice întristare
Să spui un cuvânt pentru îmbărbătare.
Asta să fie a noastră alergare
Spre eterna zi ce noapte Niciodată nu va mai fi!






Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/181659/in-noaptea-rece