Eben Ezer

Ne-ai călăuzit, Părinte, prin furtuni şi vremuri bune
Inaintea Ta venim, azi, cu cânt şi rugăciune
O, ce mare Ţi-e-ndurarea, grandioasă Ţi-e iubirea
Noi spre Tine îndreptăm gândul bun şi mulţumirea.

Ne-ai condus cu braţ puternic prin pustie şi prin vale
Şi-am fost zilnic însoţiţi de darul prezenţei Tale
Lângă Tine vom rămâne în zi rea sau zi cu soare
Vrem să Te slujim smeriţi, mai cu zel, mai cu ardoare.

Inc-un an s-a scurs din viaţă, înc-un an de Har măreţ
Ne-ai ferit şi de capcane şi de spirit hrăpăreţ
Nu ne despărţim de Tine chiar de-ar fi să ne omoare
Tu transformi îndurerearea în stare de sărbătoare.

La sfârşit de an , O Tată, noi rostim “EBEN-EZER”
Sunt cuvinte ce ne-animă gândul nostru către Cer
Până-aici ai fost cu noi, dându-ne puteri depline
Să învingem ispitirea, s-avem dor de stări divine.

De-am căzut ne-ai ridicat din pulbere şi ţărână
Şi mereu ne-ai ajutat să punem chiar gurii frână
Ne-ai purtat pe-aripi de vultur; grija Ta e minunată
Cum va fi când vom vedea faţa-Ţi dulce, luminată?

Când am fost în strâmtorare, ne-ai adus la locul larg
Cum să nu Te adorăm când ne eşti aşa de drag?
De vom fi cu leii-n groapă cum a fost şi Daniel
Şi de- acolo vom ‘nălţa slavă veşnicului Miel.

Iar în lupta cu păcatul ne-ai fost pavăză şi scut
Ţi-am văzut destoinicia şi-n credinţă am crescut
Infruntat-am uriaşii ce-au venit să ne doboare
Cu Cuvântul cunoscut ce e candelă-n cărare.

Incercări au fost destule şi noiane de ispite
Demonii ne-au asaltat cu doctrinele cumplite
Dar privirea aţintită spre cunună şi răsplată
Ne-a ţinut pe calea Ta, ne-a păstrat viaţa curată.

Roade n-am produs destule – vrednice de pocăinţă
Şi Tu totuşi ne-ai dat zile, ne suporţi în neputinţă
Dar acum când anul trece făcând loc la altul nou
Ne-angajăm să preţuim mult mai mult al Tău cadou.

Ne-angajăm să răspândim din lumina ce produce
Dorul după veşnicie, dragostea de sfânta cruce
Să înflăcărăm credinţa, s-adunăm în Cer comori
Să-nţelegem pe deplin cât suntem de trecători.

Pân-aci ai fost cu noi şi recunoştinţa noastră
Se ridică spre ‘nălţimi, mai presus de zarea-albastră
Şi cu noi vei fi mereu, nu ne părăseşti nicicând
O, Părinte-al veşniciei te cinstim în grai şi-n gând

gc/ti/2005