Ucenicie
Autor: George Cornici
Album: Trairi inmiresmate
Categorie: Diverse
Ucenicie

Te urmez în toate, Isuse Salvator
Mă încânţi mereu cu prezenţa sfântă
Tu îmi eşti tăria şi-al meu viitor
Cu tine-n necazuri sufletul îmi cântă.

Te urmez în locuri cu-adieri de vânt
Dar şi-acolo unde furtuna vuieşte
La un semn al Tău, doar la un cuvânt
Furtuna ascultă şi se domoleşte.

Am găsit în Tine prietenul cel bun
A cărui iubire e nemuritoare
Mă îndemni mereu comori să adun
S-aleg din viaţă lucruri de valoare.

Să înving duşmanul numai prin iubire
Să îi dau şi lui pâine când n-o are
Să-l invit în casă, dându-i găzduire
Nicicând să nu am gând de răzbunare.

Te urmez Isuse şi pe-a crucii cale
Nici în prigoniri nu te părăsesc
Tu alini duios clipele de jale
Mă scapi de urgie când valuri izbesc.

Te urmez cu râvnă până la sfârşit
Nu mă mai atrage lumea seculară
Prin a Ta prezenţă eu am propăşit
Şi cu zel mă-ndrept spre zarea stelară.

gc/Noiembrie 2005/ti













Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/18177/ucenicie