Rugăciune tomnatică...
Și, Te-aș ruga Stăpâne să-mi călești
Această iarnă milenară din priviri,
Și toamna rugilor de mure despuiați
Ce înverzesc la primăvară cu amintiri.

Am ancorat pe acest pământ străin
Ca un pirat, căutând comori ascunse,
Și, Te-aș ruga să-mi ierți condiționat
Tomnaticele rugăciuni restrânse.

Îmi este frig; pe o muchie de cuțit
Octombrie mai rău ca niciodată,
Am pumni plini de frunze ruginii
Și plâng cu amar o toamnă decedată.

Mă uit în sus și văd cărări pe cer
Și magii rătăcesc și acuma prin ele...
‘’ Pornește Doamne, viscolul divin
Să ningă în Decembrie cu stele! . . ‘’...

Și, Te-aș ruga să-mi ierți flămânzii ochi
Și această gură ca o peșteră pustie...
‘’ Mă iartă Doamne, când conjug un verb
Nepotrivit pe această foaie de hârtie... ’’

Se lasă seara, cum o știi și Tu:
Frumoasă, cu accentu-i feminin.
Și, iartă-mi îndrăzneala de a scrie
Și, iartă-mă și de acest amin ’’.

Viorel Balcan Valentin, 30 octombrie 2018