Păzeşte-mă mereu o, Doamne sfinte,
Când mi se clatină piciorul pe cărare;
Nu mă lăsa să fiu fără de minte,
Căci Tu eşti Dumnezeul meu cel mare!

Plăcerea nu-mi mai stă în lucruri, Doamne,
Ci-n sfinții ce trăiesc în țară,
În oamenii evlavioşi e-a mea plăcere
Când idolii ar vrea mai mult să pară!

Eu nu ma-nchin idolii ce-apar,
Nu pun pe buze-mi a lor nume,
Nici jertfe eu nu le aduc în dar
Căci sunt o urâciune pentru mine.

O moştenire sfântă e Domnul Dumnezeu
Pentru acei ce frică au de El;
E moştenirea mea, El e paharul meu,
Mereu mă sfătuieşte-n orice fel.

Am necurmat pe Domnul înaintea mea,
Când e la dreapta mea, eu nu mă clatin.
Mi-e vesela într-una inima
Şi sufletu-mi se odihneşte chiar în lacrimi.

Cărarea vieții mi-o arată Domnul
Şi-n desfătări mă poartă zi de zi;
Să văd ce-i putrezirea nu mă lasă Domnul
Ci veşnic îmi dă numai bucurii!
Amin