Azi noapte Isus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce'nalt parea Crist!
Luna venea dupa El, in celula
si-L, facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui, pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
- De unde vii Doamne, din ce veac?
Isus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.

S'a asezat langa mine pe rogojina:
- Pune-Mi pe rani mana ta!
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina dar zabrelele groase,
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea capatana
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani...

Cand m'am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
numai Isus nu era nicairi...

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: niciun raspuns!
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strapuns...

- Unde esti Doamne? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui...
M'am pipait... si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.