Dă-mi iubire, Domnul meu!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Spre Cer, cu brațele deschise!
Categorie: Slujire
Dă-mi iubire, Domnul meu


Inima mi-o curățește
Ca să pot să-Ți mulțumesc,
În viață mă însoțește
Prin Tine, să biruiesc.

Dă-mi pricepere, credință,
Dă-mi iubire pentru toți.
Vreau a Ta îngăduință,
Mântuire, căci Tu poți...

Poți salva orice ființă
Care cu drag Te slujește
Căci orice om prin credință
Pe a Ta cale pășește.

Doamne, bunătatea Ta
Mă îndeamnă la iubire
Ea îmi schimbă inima,
Mă îmbracă cu fericire.

Când Te știu Doamne cu mine,
Și iubirea Ta o simt
Am o pace, mi-este bine...
Parcă n-aș fi pe pământ.

Parcă a Ta Împărăție
Mă înconjoară, m-a cuprins...
Eu mă închin drag Isus, Ție
Și mă rog cu dor aprins

Să mă scapi de Cel viclean
De lațu-i distrugător.
Biruință vreau să am
Scumpul meu Mântuitor.

Amin

Câmpia Turzii, 7 octombrie 2018
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/181806/da-mi-iubire-domnul-meu