O lumanare arde in feresti
Ca un indemn, si casa prinde viata...
Un adevar banal ce il primesti
Prin anii vitregi ca pe o povata.
Ea arde singuratica in pace
Si toata in lumina se preface.

Ea arde, precum sufletul senin,
Inviorand o viata cat de lunga,
Luminii darunidu-se deplin,
Din sanul casei umbrele alunga.
Ea arde, insa pana se topeste,
In preajma calda raza ei domneste.

Arzi, lumnare! Nu te intrista
Ca te sfarsesti in lacrime de ceara.
Tu vei trai in flacaruia ta,
Sa luminezi in alta lume iara.
Prin noaptea neagra, rogu-te, vegheaza,
Arzi lumanare, arzi si lumineaza!