Credinţa-n Dumnezeu
Autor: Mihai Ghidora
Album: Aproape alb
Categorie: Incurajare

Credinţa-n Dumnezeu

Credinţa mea în Dumnezeu
M-apropie mai mult de ceruri,
Mă ţine lângă sfântul har
Şi mă-ntăreşte-n grele vremuri.

Credinţa mea în Dumnezeu
E-un tainic dor mai sfânt, mai mare
Decât al zărilor hotar,
Crescut spre lumea viitoare.

Credinţa mea în Dumnezeu
E-un dar nemeritat în mine,
E-un legământ înscris pe veci
În dragostea ce-n piept rămâne,

E un izvor curat şi viu
În astă lume vinovată
Şi-n numele Iubirii Lui
Îmi curăţeşte viaţa toată.

Numai credinţa-n Dumnezeu
Mă ţine neschimbat pe cale
Şi mă-ntăreşte ne-ncetat
În dragostea Măririi Sale.

Chişinău
28 noiembrie 2018
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/182518/credinta-n-dumnezeu