SĂ NU UITĂM ÎNDURĂRILE DOMNULUI DIN TRECUT
Autor: Igor Opincă
Album: fara album
Categorie: Atenționări și sfaturi

Cântărețul de psalmi se plânge: „Noi am păcătuit ca şi părinţii noştri, am săvârşit nelegiuirea, am făcut rău. Părinţii noştri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale şi au fost neascultători la mare, la Marea Roşie” (Ps: 106:6-7).

 

Autorul își recunoaște aici vina. Ce fărădelege a înfăptuit poporul Lui Israel, după ce au fost izbăviți din mâna lui Faraon, conducătorul Egiptului? Ei s-au răzvrătit la Marea Roșie, s-au răzvrătit împotriva Lui Dumnezeu, deoarece s-au îndoit, că Dumnezeu îi va izbăvi mai departe – chiar și după aceea, când El a făcut pentru ei o minune nemaipomenită, la Marea Roșie.

 

Imaginează-ți, că înainte de aceasta, poporul Lui Dumnezeu, a stat pe partea cealaltă a mării, bucurându-se de biruință. Dumnezeu nu demult a făcut una din cele mai mărețe minuni, izbăvindu-i pe Israel, din mâna foarte puternică a egiptenilor. Dar, cum au reacționat aceiași oameni, la greutățile pe care le-au întâmpinat după aceea? S-au îndoit în credincioșia Lui Dumnezeu, și s-au răzvrătit împotriva Lui Dumnezeu, neînțelegând minunile din Egipt, uitând belșugul îndurărilor Sale, cum El a înfăptuit judecata asupra Egiptenilor, în timp ce pe poporul Lui Israel, l-a protejat, și ei erau în siguranță. Când a venit ceasul greu, acești oameni au privit în trecut, și au privit aceste minuni din trecut, ca pe niște lucruri obișnuite, cauzate de natură, ci nu ca pe acțiunile Domnului, pe care le-a făcut, pentru a-i proteja.

 

Lecția pentru noi, este în aceea, când trecem prin încercări, să continuăm să ne încredem în Domnul, păzind în inimă, îndurările Lui minunate din trecut, pe care le-a manifestat față de noi! Dumnezeu, de asemenea este atotputernic și milostiv, El este vrednic de încredere.

 

Să ne întărim cu cuvintele din Scriptură: “Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu, „de aceea nădăjduiesc în El.” Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului” (Plângerile Lui Ieremia 3:22-26).

 

-          Fie ca Dumnezeu să-Și manifeste credincioșia față de tine! Fie ca El să-ți împlinească nevoile din calea vieții! În numele Lui Iisus Hristos, amin.

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

 

“Puii de leu duc lipsă şi li-i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine”

(Psalmii, 34:10)


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/182521/sa-nu-uitam-indurarile-domnului-din-trecut