Flămând eram și obosit de drumul meu pe-acest pământ
Mi-era viața o ruină și mi-era goană după vânt
Atâția ani pirduți zadarnic în lumea plină de dureri
Atât de singur, de pustiu lipsit de orice mângâieri...
Treceam ca umbra pe pământ fără vre-un sens... fără vre-un rost
În nopți cu umbre-nfricoșate fără-a avea un adăpost
Când m-ai găsit o, Tată sfânt și m-ai chemat duios pe nume
Mi-ai spus că Tu ești Tatăl meu și oful Ție Ți-l pot spune.
O clipă m-am oprit uimit... oare-am visat că îmi vorbești?
Oare-am visat sau chiar mi-ai spus că din vecie mă iubești?
Am ridicat spre cer privirea... Erai acolo, pentru mine?
Chiar poți să ștergi cu mâna-Ți sfântă izvor de lacrimi și suspine?
O, cât de dulce mi-ai vorbit... cât de duios m-ai mângâiat
M-ai luat la pieptul Tău Isuse și-atunci m-ai binecuvântat
Iar azi chiar dacă încercarea mai tulbură a mea credință
Eu știu că Tu ești lângă mine și-mi dai pe cale biruință
Și dacă vorbe mă rănesc și-adesea inimă mă doare
Tu ești aici să-mi dai izbândă și sfânt sărut de alinare!

Vulcan-12-12-2018
Mary