'Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa? '

   'Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. '

   William Dixon era un om necredincios. El se îndoia de existenţa lui Dumnezeu mai ales după ce soţia lui a murit la doi ani după ce s-au căsătorit; după puţin timp, a murit şi băieţelul lor. În loc să caute încurajare la Dumnezeu care o poate da, Dixon era deprimat şi amărât aşa cum este starea oricărui om necredincios:

   'Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului... '

   La zece ani după moartea soţiei sale s-a petrecut un incident tulburator în satul în care locuia. Casa bătrânei Peggy Winslow a luat foc şi a ars până la temelii. Sărmana bătrână a fost scoasă afară vie dar aproape înecată de fum. Dintr-o data, satenii care stăteau acolo au fost îngroziţi de strigătele disperate ale unui copil. Era vorba de micuţul Dickey Winslow nepotul orfan al bătrânei. Flăcările l-au trezit şi l-au condus la fereastra de la mansardă. Oamenii s-au îngrozit când au văzut starea copilului dar se părea că e deja prea târziu să se facă ceva, deoarece scările deja căzuseră. Dintr-o dată, Dixon s-a repezit spre căsuţa în flăcări şi a început să urce pe o ţevă exterioară din afara clădirii. L-a luat în braţe pe copilul ce tremura, a coborât pe unde urcase ţinând copilul cu mâna dreaptă în timp ce cu stânga se ţinea strâns de ţeavă; cei doi au ajuns în siguranţă jos chiar în momentul în care peretele se prăbuşi. Bucuria tuturor nu putea fi descrisă în cuvinte...

   Copilul nu a fost rănit dar mâna cu care bărbatul s-a ţinut de ţeava fierbinte a suferit grave arsuri. Cu timpul, arsura s-a vindecat dar a lăsat o urmă adâncă pe care urma să o poarte până la moarte. Sărmana bătrână Peggy nu şi-a putut reveni din şoc şi a murit. Cu această ocazie s-a pus întrebarea ce se va face cu copilul. Domnul Lovatt, cea mai respectabilă personă din sat a insistat să ia copilul spre adopţie fiindcă atât el cât şi soţia doreau să aibe un băiat fiindca pierduseră unul.

   Spre surprinderea tuturora, salvatorul copilului făcuse aceeaşi cerere de aceea era greu de luat o decizie astfel ca s-a întrunit o comisie alcătuită din preot şi alţi oameni importanţi ai satului. Morarul satului le zise:

   'Este un gest frumos din partea lor dar mă aflu în încurcătură când e vorba cui să îl încredinţăm. Dixon are primul drept fiindcă l-a salvat. Pe de altă parte, Lovatt are şi soţie iar copilul are nevoie de protecţia unei femei. '

   Preotul spuse:

   'Un om cu concepţii ateiste cum e Dixon nu e potrivit pentru copil pe când soţii Lovatt sunt buni creştini şi il pot îndruma pe copil pe calea cea bună. Dixon a salvat copilul însă ar fi un lucru regretabil pentru viitorul copilului dacă cel ce l-a scos din flăcări l-ar îndruma spre ruina veşnică. '

   Primarul zise:

   'Îi vom asculta pe amândoi şi apoi vom lua decizia finală. '

   Domnul Lovatt le explică:

   'Aşadar, domnilor, soţia mea şi cu mine am pierdut un fiu şi credem că acest băiat ar putea umple locul rămas gol; vom face cum putem mai bine să creştem băiatul în frică de Dumnezeu, în plus, un copil aşa de mic are nevoie de o femeie care să-i poarte de grijă. '

   Domnul Dixon îşi scoase bandajul de la mână arătând tuturor rana provocată prin salvarea copilului, spunând ca el nu are decât un singur argument. Toţi tăceau în timp ce ochii multora s-au umplut de lacrimi... inimle lor erau mişcate de realitatea faptului iar mâna rănită a fost apelul către conştiinţele tuturor. Pretindea copilul fiindcă el îl salvase şi suferise pentru el. Deasupra acestor motivaţii se afla însă Dumnezeu ce veghea asupra băieţelului. Copilul a fost încredinţat salvatorului.

   Dixon şi băieţelul salvat au început o nouă viaţă... Tatăl adoptiv se străduia să se ocupe într-un mod deosebit de el dar şi copilul s-a dovedit a fi inteligent răspunzând imediat educaţiei alese oferite de tatăl.

 Într-un oraş vecin, într-o zi avu loc o expoziţie de pictură iar Dixon şi-a dus băiatul să o viziteze. Baiatului i-au plăcut picturile dar şi istorioarele pe care i le spunea tatăl.   Cel mai mult l-a impresionat tabloul care se numea 'Domnul Isus şi Toma' mai ales căci sub tablou erau gravate următoarele cuvinte: 'ADU-ŢI DEGETUL ÎNCOACE ŞI UITĂ-TE LA MÂINILE MELE'.

   -Tati, te rog, spune-mi povestea aceasta!

   -Nu, nu ţi-o pot spune fiindcă nu o cred!

   Copilul insistă şi pentru a scăpa de gura lui începu să-i povestească făcând o impresie deosebită asupra băiatului.

   - E la fel ca şi în cazul nostru, tati, când domnul Lovatt a dorit să ma ia, dumneata i-ai arătat mâna rănită... poate că atunci când Toma a văzut rănile din Mâinile Omului Bun, a simţit că-i aparţine... Omul Cel Bun părea aşa de trist în acel tablou... mă gândesc căci şi lui Toma i-a părut tare rău că nu a crezut de la început... a fost un lucru rău din partea lui, aşa este tati? '

   Tatăl nu dădu nici un răspuns... Dumnezeu, în mila Sa, lucra prin acel copil adoptiv... Băiatul, impresionat de ce văzuse şi auzise, continuă:

   'Ar fi fost urât şi din partea mea dacă m-aş fi opus atunci când mi-au spus de dumneata şi de incendiu şi că nu cred că dumneata ai făcut aşa ceva... eu cred că Toma Îl iubea mult pe Omul Cel Bun la fel cum te iubesc şi eu pe tine, tati... iar când văd mâna ta, te iubesc de milioane de ori mai mult... '

   Obosit, băiatul adormi dar din noaptea aceea, pe tatăl, gândurile referitoare la tablou îl chinuiau... Parcăfaţa aceea expresivă îl urmărea... Conştiinţa luminată de adevăr lucra cu putere în inima lui Dixon. Dragostea paternă pentru băiatul pentru care s-a jertfit i-a înmuiat inima... După un timp inima lui Dixon a devenit ca a unui copilaş. A aflat prin citirea Bibliei, că aşa cum băieţelul îi aparţinea lui şi el însuşi aparţinea Mântuitorului ale Cărui mâini s-au lăsat străpunse pentru iertarea păcatelor...

   Dragii mei, aduceţi-vă aminte că Mântuitorul a suferit pe cruce... mâinile Sale au fost străpunse de cuiele necredincioşilor. Să nu uităm aceste cuvinte '... uită-te la Mâinile Mele... şi nu fi necredincios, ci credincios... '

   Să nu ne împietrim inima căci astăzi este ziua mântuirii!

   'V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului Lui Dumnezeu, aveţi viaţă veşnică. '

   'Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să ne înalţăm inimile... spre Dumnezeu din cer... '