Ce păcat că săracii-s săraci!
Tu ai trudit să ai ce să mănânci
Să ai un adăpost și ce să-mbraci
Palmele tale au cute adânci.
Nu ți-a umplut nimeni desagii
Nici tu nu-nmoi la alții posmagii!

Ce păcat că bătrânii-s bătrâni!
E, de altfel, cursul firesc al vieții
Să-ți faci timp s-ajuți tot amâni
Deh … toamna se usucă știuleții!
Să-i faci tineri din nou n-o să poți.
Și c-o s-ajungi ca și ei … nu socoți.

Ce păcat că bolnavii-s bolnavi!
E vreunul ce-o hibă nu are?
N-au decât să fie mai bravi
Tu n-ai cum să le dai alinare
C-ai migrene sau durere de dinți
Nu te plângi, stea și ei mai cuminți!

Ce păcat că ai noștri frați mor
Pentru-al lor crez, în țări depărtate
Nu ai cum să le fii de-ajutor
Ce păcat că n-au libertate!
Tu reciți poezii, cânți în cor
Fericit că nu ai soarta lor!

Ce bine e că nu-s toți la fel!
Că-s unii miloși, alții-s darnici
Și vor să-mpartă pâinea cu El
În slujba-I sunt și din cei harnici!
Tu ia seama, Domnul încă te-ntreabă
Dacă vrei să treci și tu la treabă!

Olivia Pocol (Bâlc)