Învață-mă
Autor: Olivia Pocol
Album: Volumul 1 - Tatalui meu
Categorie: Diverse

Învață-mă, Doamne, s-aleg înțelept
Sunt multe ofertele lumii,
Să pot să refuz, ori să pot să îndrept
Ce-i strâmb sau supus stricăciunii.

Învață-mă, Doamne, s-aleg calea Ta
Din multele căi ce mă-mbie,
Să nu obosesc crucea mea a purta
Și-n jertfă să n-aștept simbrie!

Învață-mă, Doamne, să știu când să tac
Și când să vorbesc, că, ades,
Mă aflu făcând ce nu vreau să fac,
Nu ceea ce Tu-ai fi ales!

Învață-mă, Doamne, că toate se trec
Și bine și rău laolaltă,
C-aici nu-s acasă, de-aici am să plec
Sunt doar în popas, într-o haltă.

Învață-mă, Doamne, ce încă nu știu,
Preamultul ce eu nu-l cuprind
Aprinde-mi în suflet focul Tău viu
Venirea Ta-n slavă grăbind!

Olivia Pocol (Bâlc)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/183046/invata-ma