Iubirea Lui
Autor: Sara Dehelean
Album: Veșnicii fără clipe
Categorie: Diverse

De nu priveai Isuse scump spre mine
Când rătăceam şi fără ajutor
Plângeam în drum, căci nu ştiam de Tine,
Eu, nu aveam nicicând un Salvator.

Când raze de lumini scăldate-n soare,
A bucuriei plinătăţi de sus,
Mi-ai presărat în suflet, cu ardoare,
De-atunci, ce prieten scump îmi eşti, Isus!

Plângând de-atâta dulce fericire
Sub raza jertfei ce m-a ispăşit,
Am cunoscut sublima Ta iubire
Când sufletul prin sânge mi-ai albit.

Deva, 11 Aprilie 1963


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/183072/iubirea-lui