Drumul Golgotei
Autor: Sara Dehelean
Album: Veșnicii fără clipe
Categorie: Paște

Pe drumul urcând pe colină
Mulţimea se-adună urlând
În inimi o ură mai plină
N-a fost pe lume nicicând.

Sub greaua povară a crucii
Privind cu iubire, supus,
La lumea pe drumul răscrucii,
Urca pe Golgota, Isus.

Pe cruce, abia şoptite cuvinte
Se-aud prin răsufletul greu
„O, iartă-le vina, Părinte!
Primeşte, te rog, duhul meu.”

S-a’nspăimântat centurionul
Sub norul de-ntuneric greu
Şoptind: „Am răstignit pe Domnul,
A fost un Fiu de Dumnezeu…”

Pe culme coboară-nserarea
Şi zarva de gloată s-a stins
Crezând că rămâne uitarea,
Că marii preoţi au învins…


Dar sus, într-o slavă divină,
În gloria fără apus
Păşeşte prin Porţi de Lumină
Tâlharul primit de Isus.

Timişoara 14 August 2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/183083/drumul-golgotei