În minunata-ţi ie de mătasă
Pe care-s risipite micsandre străvezii,
Când zorile în caier se revarsă
Foşneşti de prospeţime şi luciri,

Apoi, în locul boabelor de rouă
Ce-n noapte Cerul ţi le-a dăruit,
Pe albele-ţi petale-ntruna plouă
Puzderie de raze din Cerul însorit.

Cu fiecare rază ce se-anină
Pe straiele-ţi mai albe ca de nea,
Cu fiece cicoare ce se-ngână
Cu zumzet de albină-n floarea ta,

Tresalţi sorbind seninul dimineţii
Şi dăruind oricui al tău parfum;
Tu întregeşti coroana frumuseţii
Ca zâmbetul curat dintr-un album.

Splendoarea ta întrece hlamida de-mpărat
Ce Solomon o purta în raze strălucind;
Uimită, regina din Saba l-a binecuvântat,
Cu fericiri şi pace peste Ierusalim.

În simplitatea frumuseţii rare,
Tu dăruieşti parfum şi-n glastre de cristal
Şi mângâind un peregrin pe cale
Şi-atunci când plângi, strivită de-un călcâi brutal.

Tăcând, ne-nveţi ce-ţi spune Creatorul
Şi noi, cu El, în lumina cerească să stăm
Şi mângâind, din ochii trişti, să risipim tot norul
Şi, chiar de vreun călcâi striviţi, să binecuvântăm.

16 Octombrie1964