De n-ai fi Tu
Autor: Lucian Cazacu
Album: DECIZII
Categorie: Laudă și închinare
De n-ai fi Tu, n-aș fi nimic, o știu!
M-aș pierde ca un fir de praf luat
De vânturile vieții și purtat
Prin zări fără nădejde și pustiu.

De n-ai fi Tu, cu harul Tău ceresc,
M-aș tot târî, sperând să-Ți fiu pe plac,
M-aș frământa gândind dacă, ce fac,
E suficient ca să Te mulțumesc.

De n-ai fi Tu cu mine la răscruci
N-aș ști-ncotro s-o iau și ce să aleg
Și n-aș putea nicicând să înțeleg
Cum Tu lucrezi, cum, Doamne, mă conduci.

De n-ai fi Tu, n-aș fi nimic, o știu!
N-aș mai ținti la Patria de sus,
Dar cred! O voi vedea, fiindcă Isus
A înviat, pe veci cu El să fiu!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/183272/de-n-ai-fi-tu