Copilul Împărat
Autor: Nichifor Nicu
Album: Selectii
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Copilul Împărat
autor: Nichifor Nicu
24/12/2018. ora: 01:20
Într-o iesle-n Betleem, haideți toți să Îl vedem
Pe Isus Hristos cel Sfânt venit la noi pe pământ.
S-a născut smerit, umil Acest Minunat Copil;
Într-o iesle-a fost culcat Pruncul Sfânt și Minunat.
A lăsat slava cerească, lumea să o mântuiască.
Bucurie ne-a adus acest Copilaș, Isus.
Veste mare-atunci s-a dat: S-a născut un Împărat!
Când Irod a auzit, atunci el a poruncit:
Mergeți cu toți de aflați și veniți veste să-mi dați,
Căci vreau și eu să mă-nchin Împăratului divin.
Dar când magii au plecat, steaua Sfântă i-a-ndrumat
Și-au adus cu bucurie: aur, smirnă și tămâie.
Apoi ei s-au închinat Copilului Împărat
Și cu bucurie-au spus: lăudat fie Isus!
După ce magii-au plecat Îngerul s-a arătat,
Pe Iosif l-a sfătuit, să se ducă în Egipt.
Irod atunci a aflat că fusese înșelat...
S-a mâniat atât de tare, și-a trimis ca să omoare
Prunci de parte bărbătească de la doi ani mai în jos
Căci a vrut să stăpânească, să-L ucidă pe Hristos.
Un țipăt s-a auzit, căci aveau de suferit...
Rahela era-ntristată și profund, greu încercată.
Când Irod n-a mai trăit, Iosif a fost sfătuit,
Să se ducă-n Israel cu Isus, Emanuel.
Cei ce vor să facă rău, Poporului Lui Dumnezeu,
Pedepsiți vor fi prin moarte, nimenea n-o să-i mai scape.
Azi, închină-te și tu, hai, te rog, nu spune: 'Nu! '
Cântă și tu bucuros, astăzi S-a născut Hristos!
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/183338/copilul-imparat