Motto: Apoc. 1:9-10.""Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaș cu voi
la necaz, la Împărăția și la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în os-
trovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu
și din pricina mărturiei lui Isus Hristos.
În ziua Domnului eram în Duhul. Și am auzit înapoia mea un glas
puternic, ca sunetul unei trâmbițe, care zicea: ""

Eu sunt Alfa și Omega,
Începutul și Sfârșitul -
Cel dintâi, Cel de pe urmă,
Dumnezeu Nemărginitul.

Tot ce vezi și tot ce-auzi
Scrie întocmai într-o carte
Și trimite-o celor șapte
Biserici care-s departe:

La Efes, Smirna și Pergam;
La Sardes - tot în partea aceea -
La Tiatira, la Filadelfia
Și cea din Laodiceea.

S-a întors Ioan și a văzut
Pe cineva care stătea
Între/ șapte sfeșnice de aur
Și în dreapta Lui ținea

Șapte stele minunate,
Cu străluciri și licărișuri,
Iar din gura Lui ieșea
Sabia cu două tăișuri.

Părul Lui ca lâna albă;
Ochii - para din cuptor,
Fața Lui mai luminoasă
Ca soarele strălucitor.

S-a prăbușit ca mort, Ioan;
Dar ridicând pe cel căzut,
Domnul i-a spus: "Nu te teme,
Ci, scrie-n carte ce-ai văzut.

Cele șapte sfeșnice de aur
Sunt bisericile Mele,
Iar stelele-s cei șapte îngeri
A fiecărui dintre ele.

Scrie, așadar, în carte
Îngerului Meu ales
Și numit să păstorească
Biserica din Efes.

Așa zice Cel ce ține-n
Mâna dreaptă șapte stele,
Și/ are șapte sfeșnice de aur
Și El umblă printre ele:

Eu îți știu faptele tale
Și cunosc toți pașii tăi;
Și osteneala-ți, și răbdarea,
Și că nu suferi pe cei răi.

Știu că ai pus la încercare
Pe cei ce își spun evlavioși
Și ziceau că că sunt apostoli
Dar i-ai găsit mincinoși.

Iată, știu că ai răbdare
Și te-ai ostenit mereu;
Știu c-ai suferit prigoană
Din pricina Numelui Meu.

Dar ce-am împotriva ta -
Mai întâi și mai întâi,
Este că ți-ai părăsit
A ta dragoste dintâi.

Așadar, adu-ți aminte -
Că știi de unde ai căzut;
Te pocăiește, și te-ntoarce
La faptele de la început.

Altfel, voi veni la tine
Și din locul unde ești
Sfeșnicul îl voi lua -
Dacă nu te pocăiești.

Ai însă, un lucru bun:
Că urăști și te-amărăsc
Ce fapte fac nicolaiții -
Pe care și Eu le urăsc.

Iată, îți trimit cuvântul
Care străbate văzduhul:
Cine-are urechi s-audă
Ce zice Bisericii Duhul.

Celui ce va birui,
Aceluia îi voi da Eu
Să mânce din pomul vieții
Din Raiul lui Dumnezeu.

=============

Astăzi, după mii de ani,
Dacă privim înapoi,
Ne întrebăm: Mesaju-acesta
Nu-i oare și pentru noi?

Căci și astăzi, ca atunci,
În Biserică sunt strângeri,
Și peste ele păstorește
Pus de Domnul câte-un înger.

Noi/ știm din Sfintele Scripturi
Că fiecare credincios
Este-un mădular de preț
A Trupului lui Hristos.

Iar în Trupul lui Hristos
Nu-i nici un mădular mai mare,
Ci, toate slujesc împreună
Celorlalte mădulare.

Ca Biserica să fie
Prin slujirea lor, zidită,
După darul căpătat,
După puterea primită.

Toți suntem fii ai luminii
C-o răspundere anume:
Domnul vrea să strălucim
Ca niște lumini în lume.

Oamenii n-aprind lumina,
Sub obroc să o așeze
Ci, în sfeșnic o așează -
Casa să o lumineze.

Așa să lumineze și lumina
Noastră pentru cei din lume,
Ca toți oamenii să vadă
Ale noastre fapte bune.

Și atunci, lumina noastră
Îi va fi lumii de folos,
Dacă -i lumina adevărată -
Adică Însuși Hristos.

Așadar, atunci când Duhul
Îngerului îi vorbește,
Se-adresează și adunării,
Și celui ce-o păstorește.

Tuturor Domnul ne spune
"Eu îți știu faptele tale",
Că totu-i gol, descoperit
Înaintea Ființei Sale.

El știe de credința noastră,
De osteneala cu folos,
De dragostea și de nădejdea
În Domnul Isus Hristos.

Știe că nu suferim
Oamenii răutăcioși -
Pe cei ce își zic apostoli
Dar i-am găsit mincinoși.

Din înălțimea slavei Sale
S-a uitat și-a cunoscut
Că unii nu mai au în inimi
Dragostea de la început.

Dragostea întâi înseamnă
Să nu dăm cumva înapoi,
Ci să rămânem în Hristos -
Și Duhul lui Hristos în noi.

Dragostea ne înflăcărează,
Ne face să tânjim mereu
Și sufletul să ne înseteze
După Viul Dumnezeu.

Ai căzut? Adu-ți aminte
De dragostea-ți înălțătoare,
Te pocăiește și te întoarce
Până-i loc de îndreptare.

Pocăința-i întristarea,
Plânsul răului făcut...
E scara care urcă iarăși
Acolo de unde-ai căzut.

Și numai prin pocăință
Se ajunge la lumină,
Or, păcatu-i cel ce-o stinge
Și nemărturisita vină.

Te pocăiește și te întoarce
Ca să nu-ți fie luat
Sfeșnicul - care-i lumina
Celui Viu și-adevărat.

Domnul vrea ca să fim sfinți
Ca niște fii ai luminii,
Nu cum sunt nicolaiții
Care-or purta plata rușinii.

Că au învățătura lui Balaam
Și se-afundă-n stricăciune...
Și toate faptele lor rele
Pentru Domnu-s urâciune.

Ei n-au intrat pe ușă-n staul,
Ca orice frate credincios
Ci, sărind pe altă parte -
Neavând Duhul lui Hristos.

Numai nașterea din nou
Te face un vas sfințit,
Iar cine e cu duhul lumii
Este un nicolait.

Noi, să luptăm lupta cea bună
Pocăindu-ne mereu,
Și-om mânca din pomul vieții
Din Raiul lui Dumnezeu. Amin!

Alba Iulia 18 ianuarie 2019