Eu nu găsesc cărarea și totuși sunt pe ea,
Mi-apasă lung călcâiul, ca frunza lui Ahile
Și scotocesc prin zgură c-o mână de feștile
Râvnita vorbă bună din inima cea rea.

Nebună răzvrătire ce-aduci alunecări
De dragul de-a fi altfel decât înaintașii!
Ne adunăm în cete și-n grupuri toți trufașii,
Uitând de Calea vieții și născocind cărări.

Te-apropie, Isuse, că-i jale și e rău,
Ni se-adâncește firea în lut primordial,
Ne mușcă de călcâie păcatul ancestral,
Avraam se înfioară, venind la Sânul Tău.

Aglomerați de patimi, noi, lazări de-altădat’,
Avem dorinți de carne și duh de om bogat.