MĂRTURIILE DIVINITĂŢII LUI HRISTOS
Autor: Corneliu Livanu
Album: NESTEMATE SI MARGARITARE DIN TEZAURUL BIBLIEI
Categorie: Diverse
Mărturiile divinităţii lui Hristos

A trăit în lumea noastră Omul cel adevărat
Dar care venea din ceruri ca un Fiu de Împărat.
Şi Ioan Botezătorul atunci L-a mărturisit
Când venise Duhul slavei peste Fiul prea iubit.

Mulţi nu Îl cunosc nici astăzi şi tot timpul Îl hulesc.
Dar eu Îl cunosc pe Mire şi pot spune că-L iubesc.
El îmi iartă orice vină când greşala Lui i-o spun.
Harul Său cel sfânt m-ajută să fiu zi de zi mai bun.

Când lucrarea El şi-o-ncepe ca Mesia-n Israel
Nu-i profet să-I stea alături, nu e nimenea ca El.
Tot ce a făcut Hristosul cu putere, prin cuvânt,
Îl descrie ca pe Fiul Dumnezeului cel sfânt.

Da, Ioan Îl botezase, cu căldură L-a vestit.
Şi-a vorbit ca un prieten despre Mirele iubit.
„El, spunea Ioan, să crească. Iar eu trebuie să scad.
Şi să merg spre ofilire ca şi frunzele de brad.”

Dumnezeu nu-mbătrâneşte, nici Isus n-a-mbătrânit.
În Scripturi loc Îşi găseşte ca Mesia cel vestit.
Cu dovezile multiple ce nu-s accesate greu
Biblia ne demonstrează că e Fiu de Dumnezeu.

Mărturia despre Sine, dacă vrem să-L ascultăm,
Ne ajută mult mai bine să-I dăm credit, să-L urmăm.
Între oameni niciodată n-a vorbit vreun om ca El.
Vorba Lui te luminează zilnic spre cerescul ţel.

Ca Păstor divin El poate să ne ducă sus în cer
Dacă Îi distingem glasul plin de-al dragostei mister.
Într-o clipă El e gata, prin speranţa ce-o nutrim,
Să ne ducă sus acasă în Noul Ierusalim.

Vorbind de Mângâietorul ucenicilor le-a spus
Că atuncea când El vine va vorbi despre Isus.
Să-nvăţăm din Duhul slavei şi noi să-L mărturisim
Peste tot în lumea largă şi ca Domnul să trăim.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/184512/marturiile-divinitatii-lui-hristos