PUTEREA ÎN DOMNUL
Autor: Corneliu Livanu
Album: NESTEMATE SI MARGARITARE DIN TEZAURUL BIBLIEI
Categorie: Diverse
Puterea în Domnul
"Unul singur la o mie va fi schimbul pentru voi
Dacă cel rău vă-ncolţeşte într-un dureros război.
Dumnezeul vostru poate, prin putere şi minuni,
Să vă scoată la lumină din oricâte văgăuni."
„De putere e nevoie astăzi, nu de vorbe mari”,
Corintenilor le scrie Pavel printre rânduri tari.
El îi mustră de păcate şi-i îndreaptă spre Hristos.
Nu-i o cale mai directă către scopul glorios.
Lupta nu se întrerupe. Cel rău nu va renunţa
Să ne-atace de pe margini, să ne poată destrăma.
E nevoie de veghere ca să stăm toţi în spărturi
Pentru a vesti Cuvântul cu putere, ca-n Scripturi.
O problemă e minunea când Ilie-a dispărut,
Despre-acea „dublă putere”, plan de Elisei făcut.
Către bolta cea albastră când s-a înălţat Ilie
Elisei, rămas în vale, îl privea ca-n reverie.
Prin condiţia cea pusă care s-a îndeplinit
Elisei acea putere de la Domnul a primit.
Nu-i puterea omenească cea care face minuni,
Ci-i imboldul de la Duhul prin cântări şi rugăciuni.
Biblia spune-n Proverbe, versul cinci, cap două’ş patru,
Că-nţeleptul are vlagă, dar nu-a lumii ca la teatru.
El din cer are putere şi e priceput în toate
Să lucreze spre zidire doar cu mâinile curate.
Cererea pentru putere nu-i joc din copilărie,
Ci este-o necesitate pentru-o bună mărturie.
Nu-ntr-o singură cetate vrea Isus ca să-L vestim:
Peste tot în astă lume pornind din Ierusalim.
Dar cu mult mai importantă ca puterea de minuni
E puterea de trăire printre oamenii cei buni.
Caracteru-ntâi contează, fapta de neprihănire,
Viaţa sfântă ce-i trăită zilnic numai în iubire.
Dragostea şi chibzuinţa ne feresc de orice frică
Şi din deznădejdea noastră ele mereu ne ridică.
Dacă duhul cel de frică face din noi cap de pod
Este bine, ca şi magii, să ne ferim de Irod.
Lumea are-aceeaşi ţintă să-i omoare pe creştini
Şi în loc de flori frumoase peste tot să fie spini.
Însă Domnul azi transformă chiar pustiul arzător
În păşunea Sa cea verde şi cu apă de izvor.
Să-I cântăm un imn de slavă pentru harul Său bogat,
Pentru viaţă, sănătate, pentru tot ce El ne-a dat.
Şi când goarna o să sune să-i adune pe cei sfinţi
Noi să fim atunci cu Domnul, şi copii dar şi părinţi.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/184527/puterea-in-domnul