IUBINDU-NE SEMENII
Autor: Corneliu Livanu
Album: NESTEMATE SI MARGARITARE DIN TEZAURUL BIBLIEI
Categorie: Diverse
Iubindu-ne semenii

Iubirea noastră pentru semeni e testul cel mai preferat
De Domnul ce-a venit din ceruri ca Rob şi Fiu de Împărat.
Putem prin ea la cer accede cât timp ca oameni ne-am jertfit
Şi Domnu-Şi pune semnătura prin Cel ce ne-a pecetluit.

Iubirea noastră pentru semeni nu este un simplu slogan
Decât atuncea când noi singuri am tot privit-o ca duşman.
Când am respins şi adevărul şi faptele lui Dumnezeu
Atunci iubirea ne acuză c-am fost doar ipocriţi mereu.

Pe lista semenilor noştri străinii sunt în primul rând
Când la Israel din Scriptură ne duce iarăşi primul gând.
Era-n Egipt, în grea robie, şi aspru-au fost exploataţi.
Dar Domnul, prin Aaron şi Moise, i-a scos afară ne-ntinaţi.

„Şi voi aţi fost străini în lume.”, citim în Deuteronom.
„De-aceea şi iubirea voastră să fie pentru orice om.”
Când noi citim aşa poruncă subscriem fără să cârtim?
Nu e mai bun răspuns în lume decât acela când iubim.

Nu-i niciun semen prea departe de mine dacă eu doresc
Să-i fac un bine orişicare şi fără patimi să-l slujesc.
Acel cu iniţiativa nu este el, ci sunt chiar eu.
Aşa făcut-a sus în ceruri Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Isus Hristos a dat iubirii un înţeles mult mai profund
Legând-o de a Sa persoană ştiind că cercul e rotund.
În sfera Lui suntem cu toţii pe o spirală-n infinit.
Datori suntem cu-a Lui iubire aşa precum El ne-a iubit.

Vrăjmaşul luptă cu putere ca-n dragoste s-avem eşec
Ca s-o reducem doar la vorbe şi la un stil de viaţă sec.
Şi binele mereu să fie doar aliatul nostru-n luptă
Spre-a câştiga în inimi pacea şi ea să fie ne-ntreruptă.

Iubirea-n viaţa noastră creşte dar trebuie s-o exersăm
Cum pentru a culege roadă întâi sămânţa semănăm.
Şi dacă-am semănat cu lacrimi cu bucurii vom secera
Când Domnul sfânt Se va întoarce răsplata Lui ca să ne-o dea.

Iubirea n-are-n ea răceală, ci este plină de căldură,
De o desăvârşită pace ca şi aceea din Scriptură.
Când fărdelegea lumii creşte chiar într-un mod ameţitor
Noi să-L chemăm pe Duhul slavei ca să ne vină-n ajutor.

Şi să ne toarne El iubire, dar din belşug ca la-nceput
Ca-n luptele spirituale să-l alungăm pe Belzebut.
Şi când va reveni din slavă eternul nostru Domn Isus
Cu toţii să-I ieşim nainte zburând spre Patria de sus.



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/184540/iubindu-ne-semenii