Iubirea-n inima de tată nu se mai schimbă niciodată,
Ci e statornică şi mare. Prin ea iertarea ne-a fost dată.
Avraam în rugăciune către Dumnezeu se-ndreaptă
Pentru Işmael el cere creşterea cea înţeleaptă.

Cu astfel de gânduri bune toţi copiii să ni-i creştem.
Chiar atunci când El ne cere nu să-i mângâiem pe creştet.
Ci să le trasăm în viaţă calea prin disciplinare
Când nu vor avea pe boltă numai cer senin şi soare.

Dumnezeu, Stăpânul vieţii, a-nceput să recunoască
Că-n Isaac Avraam pusese dragostea cea părintească.
De aceea şi-ncercarea cu putere se arată
Avraam câştigă testul prin credinţa fără pată.

Când ameninţat se vede Iacov de fratele său
El se roagă. Domnul vine şi-l păzeşte de-orice rău.
Mamele dar şi copiii merg pe drum în siguranţă.
Cât rămânem în credinţă mai avem în piept speranţă.

Când era la bătrâneţe Iacov trece teste grele
Căci Beniamin mezinul e păzit de multe rele.
În final ei află tâlcul întâmplărilor ciudate
Când chiar Iosif le vorbeşte şi ca fiu, dar şi ca frate.

Ca tată regele David e-un model controversat.
Dar venind cu pocăinţă Domnu-n ceruri l-a iertat.
Iar pe Solomon în urmă i l-a dat să fie rege
Ca să ştie tot poporul ce urmează şi alege.

Într-o zi veni la Domnul un tată cu lacrimi grele:
„Cred, Isuse Doamne-acuma! Dă spor necredinţei mele!”
Din băiatul ce căzuse la pământ duhul fugise
Pe când tatăl său mustrarea de la Dumnezeu primise.

Ca părinţi e-ades nevoie să primim şi noi mustrarea
Prin care copiii noştri să-şi primească-mbărbătarea.
Dacă ne-a scăzut moralul şi n-avem nicio speranţă
Diavolul ne-atacă grabnic şi loveşte ca-ntr-o zdreanţă.

Într-o pildă Domnul spuse că fiul risipitor
Şi-a lăsat în urmă tatăl cu lacrimi şi plin de dor.
N-a putut ca să-l oprească. El s-a dus în ţări străine
Ca să-şi cheltuiască-averea cu prietenii de bine.

Lăfăindu-se-n păcate, cu femei, în multe rele,
Vă daţi seama cum alţi oameni au putut ca să-l înşele.
Astfel că tânăru-acela dintr-o mare bogăţie
Prin lipsa de-nţelepciune ajunge la sărăcie.

Nu mai are bani de pâine. Un bogat îl angajează
Ca un păzitor de turmă la porcii ce guiţează.
Porcii lui aveau mâncare nişte roşcove-aruncate.
Pe el nervii săi îl lasă şi plânge pe neaşteptate.

Chiar atunci se hotărăşte să se-ntoarcă-n a lui casă.
Poate tatăl îl primeşte şi-i oferă-n dar şi-o masă.
Tatăl lui îl aşteptase plin de dor chiar luni de zile.
Şi-l striga-n duh de părinte: „Spune-mi, unde eşti copile? ! ... ”
*
La această întrebare harul sfânt ni-i tot răspunsul
Când Părintele din ceruri ne-a primit cu drag prin Unsul.
Cel ce-i Domn şi e Mesia masa dragostei ne-o pune
Ca noi toţi azi să-I aducem mulţumiri prin rugăciune.