Nu există-aici sub soare, unde totu-i trecător,
O nevoie-aşa de mare ca cea de Mântuitor.
Cei ce n-o realizează şi se cred pe ei stăpâni
Vor vedea-n finalul vieţii c-au tăiat frunze la câini.

Când înainta poporul Israel spre Canaan
Şerpii înfocaţi pe cale le-au fost marele duşman.
Mulţi mureau muşcaţi de şarpe. Moise era depăşit.
Pe-o prăjină pune-un şarpe din aramă construit.

Cei muşcaţi privind la şarpe erau vindecaţi pe loc.
Astfel a trecut poporul încercarea cea de foc.
S-a văzut atunci nevoia unui mijloc salvator.
Dumnezeu ne poartă grija căci El este-un bun Păstor.

Tot aşa, spune Scriptura, a fost înălţat pe-o cruce
Fiului omului cu jertfa ce salvare ne aduce.
Nu doar pentr-un trup de carne, ci iertare de păcat
Dac-avem în El credinţă pocăiţi cu-adevărat.

Nevoia de mântuire e şi aceea de hrană
Cum Israel în pustie a primit din ceruri mană.
Domnul este hrana noastră. El e Pâinea noastră vie
Ce ne dă viaţa eternă şi aici şi-n veşnicie.

Avem şi-o asigurare de-ar veni oricând furtuna
Că acel ce crede-n Domnul e salvat întotdeauna.
El e adăpostul nostru şi Cetatea de salvare
Când vrăjmaşul plin de ură ne atacă tot mai tare.

Ca relaţie cu Domnul noi avem în rugăciune
Un prilej şi-un privilegiu de a cere-nţelepciune.
Să cerem călăuzire pe cărarea vieţii sfinte
Căci de noi Mielul din slavă zi de zi şi-aduce-aminte.